caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Atelier de carte rară. Un album de călătorie din secolul XIX – „Stamboul. Mœurs et Costumes”
20 mai 2019

Joi, 30 mai 2019, Biblioteca Națională vă invită la al doilea Atelier de carte rară din seria dedicată albumelor de artă editate în prima jumătate a secolului XIX. De această dată, vom „răsfoi” împreună online albumul de călătorie „Stamboul. Mœurs et Costumes”, realizat în anul 1883 de pictorul Amadeo Preziosi. 

Loc de desfășurare: Sala Multimedia „Sergiu Celibidache” (Mezanin). Interval orar: 18:00-19:30.

Coordonat de Dana Panighianţ, artist plastic şi bibliotecar, Atelierul de carte rară se adresează tuturor iubitorilor de carte și de artă cu vârste peste 13 ani.

Participarea la atelier este gratuită. Înscrierea se face pe baza permisului de cititor la Biblioteca Națională a României (eliberat pe loc), în limita locurilor disponibile, și prin completarea formularului online.


Valoros din punct de vedere documentar și artistic, albumul e prefațat de Victor Champier, critic, istoric de artă și editor cu un rol decisiv în mișcarea de revigorare a artelor decorative de la sfârșitul secolului XIX și de la începutul secolului XX, fondator și director al Revue des arts décoratifs, director al Școlii naționale de arte și industrii textile din Roubaix. 
Publicat la Paris în 1883, într-un tiraj de cinci sute de exemplare, albumul „Stamboul. Mœurs et Costumes” conține 28 de cromolitografii, două pagini de text și o listă cu titlurile planșelor. 
Biblioteca Națională deține, în Colecțiile Speciale, un exemplar din această lucrare (cota LIT V 108).

Pictor și acuarelist apreciat, contele maltez Amadeo Preziosi (1816-1882) e unul dintre primii artiști care au abordat tehnica litografierii vernisate (oleografie), procedeu de imprimare ce necesită timp, mai ales atunci când numărul culorilor și al nuanțelor de pe planșă e mare. Inițiat în această tehnică nouă de celebrul litograf francez Joseph Lemercier (inventator, alături de Charles Philibert de Lasteyrie, al autografiei – metodă de imprimare în facsimil), Preziosi redă scene ale vieții tradiționale din diferite zone, devenind celebru atât în Orient, cât și în Occident. Atenția sa s-a îndreptat și asupra României. Astfel, în urmă cu 150 de ani, în 1869, chiar pe data de 30 mai, artistul descindea pentru a doua oară pe aceste meleaguri, pentru a lucra la un album dedicat României, așa cum făcuse și pentru Istanbul și Cairo. A colaborat cu prietenul său, Carol Popp de Szathmári, fiind apreciat de Regele Carol I, pentru care execută mai multe lucrări și care dispune organizarea, la București, a unei ample expoziții personale a artistului. Cunoștințele artistice și subiectele românești pe care le abordează Amadeo Preziosi (autor a mai mult de 250 de lucrări) vor fi un izvor de inspirație pentru mari nume ale artei plastice de la noi, precum Ion Andreescu și Theodor Aman.

Oglinda paginii de titlu a albumului conține următoarele informații: ENCYCLOPÉDIE DES ARTS DÉCORATIFS DE L'ORIENT, STAMBOUL, MOEURS ET COSTUMES, PAR PREZIOSI VICTOR CHAMPIER, PARIS, CANSON, LIBRAIRE-ÉDITEUR, 6, RUE DES BAUX-ARTS, 6, M DCCC LXXXIII.
 
●●●

Seria de ateliere de carte rară dedicate albumelor de artă din prima jumătate a secolului al XIX-lea aduce în atenție volume realizate de desenatori, pictori și gravori europeni renumiți, interesați cu predilecție de temele de călătorie și cu o înclinație remarcabilă pentru investigarea specificului estetic local. Planșele înfățișând localnici în ținute tradiționale, portrete, peisaje, obiceiuri, scene de gen, lucrări realizate în creion sau litografii colorate, constituie un fond documentar, artistic și antropologic valoros atât pentru istoricii civilizației și artiștii plastici, cât și pentru toți cei pasionați de cultura vizuală.  


inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
În perioada 12-13 iunie 2019 Centrul de Resurse și Informare „American Corner” din cadrul Bibliotecii Naționale, etaj I, corp E, va fi închis pentru public. 

Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sâmbătă: 09.00 – 17.00 

Îndrumare şi săli de lectură colecții curente (inclusiv American Corner):
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Săli de lectură colecții speciale:
►Sala „Alexandre Saint Georges” (bibliofilie, manuscrise, fotografii, arhivă istorică etc.), etajul V: marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Sala audio-video „George Enescu” este închisă temporar, începând cu 5 iunie 2018. Documentele muzicale de colecţii speciale pot fi consultate la sala „Alexandre Saint Georges", etajul V:  marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Sunetul paginilor

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2019 Biblioteca Naţională a României