Codex Aureus



Cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia bibliotecii şi totodată din România este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. (MS II.1). Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de şapte evangheliare ale şcolii de curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este pe drept cuvânt celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.

În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunosccut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată bibliotecii de curte /Biblioteca Palatina/. În 1623, întreg patrimoniul  Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi incorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Manuscrisul  împărţăşeşte soarta  ei dar ajunge parţial la Roma (partea a 2a:, Pal. Lat. 50). Despre partea întâi nu se ştie nimic vreme de două sute de ani. La începutul secolului al XVIII-lea, ambele părţi se aflau la Roma, însă numai partea a doua la Vatican. La mijlocul secolului al XVIII-lea, partea întâi a manuscrisului aparţine bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) iar în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác. Legătura originală, din fildeş şi aur sculptat, se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra (coperta 1, Solttikoff-Webb Collection, inv. 138-1866, achiziţie din anul 1866) şi la Museo Sacro al Vaticanului (coperta 2, 1623).  Există două facsimiluri ale manuscrisului întegral care au fost realizate din iniţiativă germană, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file [= 222 pagini] în folio, forma regalis, de  365x265 mm. Textul este scris pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis) şi cu cerneala de aur. Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. Pentru formulele de început şi finale ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor s-a folosit scrierea capitală (capitala elegans).

Decorarea părţii de la Alba Iulia este surprinzător de bogată şi exemplară: 101 file de text (202 pagini) cu chenare policrome, 12 pagini ale canoanelor, patru tablouri: portretul evanghelistului Matei (p. 26), Marcu (p. 148) portretul Mântuitorului (Majestas Domini, p. 36) şi un frontispiciu miniat reprezentând genealogia lui Iisus (p. 27). Se adaugă paginile cu scriere ornamentală de la începutul evangheliilor, în special, Cornucopiae (p.  37), de la începutul Evangheliei după Matei.

În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de curte, se împletesc tradiţiile artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, arta carolingiană marcând trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice spre arta cu exprimare mai limpede, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene, explicabile prin reînodarea relaţiilor cu Bizanţul în timpul lui Carol cel Mare.
inapoi