În data de 13 mai 2017 pe portalul News.ro a fost publicată știrea „Directorul interimar al BNaR, demis după mai multe controale. Interimatul va fi preluat de candidatul care nu a fost admis în concursul de management – surse“, sub semnătura doamnei Patricia Marinescu. (https://www.news.ro/cultura-media/directorul-interimar-al-bnar-demis-dupa-mai-multe-controale-interimatul-va-fi-preluat-de-candidatul-care-nu-a-fost-admis-in-concursul-de-management-surse-1922413413002017051416976652).
În știrea menționată, se afirmă: „Directorul interimar al Bibliotecii Naţionale a României (BNaR), Octavian-Gheorghe Gordon, a fost demis vineri, după controale efectuate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de Curtea de Conturi”.
Această informație este incorectă. Vă informăm că Domnul Octavian Gordon, Director General interimar, nu a fost demis, ci, conform Ordinului nr. 60/13.02.2017 al Ministrului Culturii și Identității Naționale, își încheie mandatul astăzi, 13 mai 2017.
Controlul efectuat de Ministerul Culturii, început în data de 8 mai 2017, este în curs de desfășurare, prin urmare nu au fost încă formulate niciun fel de concluzii.
În aceste condiții, în spiritul respectării adevărului și al dreptului cetățenilor de a fi corect informați, Biblioteca Națională a României solicită corectarea acestei știri, prin publicarea prezentei dezmințiri.