caută:   
 
 

evenimente culturale

 

ONE BILLION RISING – dansăm şi îmbrăţişăm împotriva violenţei
14 februarie 2013

Monica Petrică, prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti, şi TangoTangent, cea mai activă şcoală de tango argentinian din România, vă propun să luaţi atitudine prin dans. Astfel, pe 14 februarie 2013, de la ora 19.00, vă invităm să participaţi la demonstraţia de tango argentinian găzduită de Biblioteca Naţională a României (Atrium, Parter). 
Evenimentul face parte din manifestările ONE BILLION RISING, campanie internaţională de combatere a violenţei împotriva femeilor, derulată cu ocazia V-Day. 
Demonstraţia de tango argentinian, organizată sub forma unui flashmob, o are ca invitată specială pe Monica Petrică, prim-balerină a Operei Naţionale din Bucureşti. Ei i se vor alătura alte câteva zeci de cupluri de dansatori, precum şi instructori de la TangoTangent. Împreună ne vor propune să combatem violenţa împotriva femeilor, prin dans, artă şi îmbrăţişări. 

Intrarea este liberă.

„Am acceptat fără ezitare invitaţia prietenilor de la TangoTangent de a participa la acest eveniment, mai ales că o pot face prin dans – pasiunea mea de-o viaţă. În România, din păcate încă, femeile sunt constant dezavantajate în societate, oricât de greu ne-ar fi s-o recunoaştem. În rândul multora dintre ele există lipsa de încredere de sine, teama de a-şi spune răspicat punctul de vedere şi uneori chiar frica de persecuţie. E momentul să luăm atitudine şi să afirmăm cu tărie că femeile, din România şi din întreaga lume, ar trebui să fie conştiente de calităţile lor şi că fiecare femeie merită să fie preţuită, respectată, ocrotită şi, mai ales, iubită”, a declarat Monica Petrică. 
Gilbert Iscu, organizatorul evenimentului şi membru fondator al TangoTangent, este de părere că tangoul reprezintă simbolul mişcării ONE BILLION RISING: „În tango femeia este protejată şi pusă în valoare. Tangoul este una dintre modalităţile cele mai creative prin care femeia îşi poate exprima feminitatea şi frumuseţea interioară. Este un dans al eliberării, al comunicării cu partenerul, dans care te ajută să te redescoperi, să dobândeşti mai multă încredere în tine şi chiar să fii mai fericită. 

Ce este ONE BILLION RISING

Pe 14 februarie 2013, un miliard de femei din întreaga lume, alături de oamenii care le iubesc, sunt încurajate să se ridice, să danseze şi să pledeze pentru sfârşitul violenţelor, în cadrul mişcării ONE BILLION RISING – cea mai ambiţioasă acţiune din istoria mişcării V-Day. 
Până în prezent, sute de activişti şi organizaţii internaţionale au făcut campanie pentru ONE BILLION RISING. Printre personalităţile care s-au implicat în acest proiect nobil se numără: Rosario Dawson, Charlize Theron, Kerry Washington, Yoko Ono, Jessica Alba, Anne Hathaway, Donna Karan, Jennifer Lawrence, Dylan McDermott, Robert Redford, Lily Tomlin, Rosie Huntington-Whitely. 

Mai multe informaţii despre ONE BILLION RISING la: http://onebillionrising.org/

Ce este V-Day

Mişcare activistă internaţională, al cărei obiectiv este stoparea violenţelor împotriva femeilor, V-Day a fost fondată în 1998, de scenarista americană Eve Ensler, autoarea controversatei piese de teatru Monoloagele vaginului.
Între timp, V-Day a dobândit atât de multă popularitate, încât sub această egidă se organizează anual peste 5.800 de evenimente în toată lumea. 
Mai multe informaţii despre V-Day la: http://www.vday.org/home

Ce este TangoTangent 

TangoTangent este cea mai activă şcoală de tango argentinian din România. La TangoTangent puteţi învăţa şi dansa tango în fiecare zi a săptămânii. Instructorii şcolii sunt talentaţi, pasionaţi şi dansează în spectacolul Un Tango mas de la Teatrul Odeon, alături de Răzvan Mazilu şi Monica Petrică. 

Mai multe informaţii despre TangoTangent: Gilbert Iscu – tel.: 0721 284428; email:

Persoane de contact:

Gilbert Iscu – coordonator al evenimentului:
tel.: 0721 284428; email:

Letiţia Constantin – Biblioteca Naţională a României
tel.: 0758109423; email:  



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României