caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Festivalul Povești pentru copii și oameni mari. Ediția a III-a
15-17 decembrie 2015

În perioada 15-17 decembrie 2015, la Biblioteca Națională a României va avea loc cea de-a treia ediție a Festivalului „Povești pentru copii și oameni mari”, organizat de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Evenimentul își propune educarea, informarea și implicarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, din București și din zonele limitrofe, în activități culturale și artistice. Astfel, pe parcursul celor trei zile, Festivalul „Povești pentru copii și oameni include spectacole dramatice și muzicale susținute de artiștii Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, ai Teatrului „Țăndărică” și ai Teatrului „Ion Creangă”, dar și o serie de ateliere dedicate artelor spectacolului și artelor vizuale (jocuri teatrale, prezentare de instrumente muzicale, caligrafie și ilustrație de carte, bune maniere în timpul vizionării unui spectacol, improvizație teatrală, mimă-pantomimă, pictură etc.).
Festivalul se desfășoară sub deviza “Joacă-te și învață” și oferă participanților posibilitatea de a folosi arta ca mijloc de comunicare, răspunzând, în același timp, unei nevoi acute, manifestă în rândul familiilor aflate în căutarea unei oferte culturale de calitate, în rândul unor segmente de public care nu beneficiază, în mod curent, de o asemenea ofertă. 

Participarea la spectacolele și atelierele din cadrul festivalului este gratuită. Grupurile organizate din instituții de învățământ au prioritate. În limita locurilor disponibile, se organizează și înscrieri individuale. Mai multe informații la: Persoana de contact: Ruxandra Ștefu, 0743 263 446.


Ateliere de creație desfășurate în cadrul festivalului:

► „Eroi de poveste” – Atelier de arta costumului. Destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Coordonator: Mirela Dăuceanu
Construit ca o poveste din povești, pornind de la eroii din basmele cunoscute, fiecare copil este încurajat să aleagă sau să propună/ să creeze un personaj de poveste, pe care dorește să îl interpreteze în cadrul atelierului. 
Copiii vor desena personajele împreună cu coordonatorul atelierului, le vor atribui calități și le vor descrie virtuțile. Împreună vor crea și costumul personalizat și vor interpreta fiecare personaj în povestea de grup a atelierului. La final, fiecare personaj va fi fotografiat individual și în poză de grup (trimise ulterior copiilor în format electronic sau în format print). Desenele create în cadrul atelierului vor fi expuse în expoziția deschisă în cadrul festivalului, iar copiii vor pleca acasă în costumele personajelor realizate în cadrul atelierului.
Mirela Dăuceanu este artist plastic și profesor la Universitatea Națională de Arte din București. A realizat conceptul scenografic pentru numeroase recitaluri și pentru concerte ale Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

► „Cum funcționează o orchestră?” – Lecție-deschisă. Atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Coordonator: Ștefan Doniga
Lecția este concepută sub forma unui dialog deschis și interactiv cu copiii, care vor putea afla mai multe informații despre modul în care funcționează o orchestră, despre modul în care sunt organizate instrumentele, despre grupele de instrumente (de suflat, de percuție, de coarde etc.) incluse într-o orchestră, dar și despre rolul dirijorului și al compozitorului. 
Ștefan Doniga este pianist, colaborator apropiat al Teatrului de Operetă și Musical și al Operei Naționale București, unde susține, în prezent, numeroase recitaluri și concerte. 

► „ABC-ul în teatru”. Atelier destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Coordonator: Oana Rusu
Atelierul urmărește să îmbunătățească abilitățile de comunicare și de socializare ale copiilor, printr-o serie de exerciții și jocuri de improvizație teatrală, care dezvoltă memoria și creativitatea și care stimulează imaginația copiilor. Folosind tehnici și concepte aplicate în arta actorului, cu precădere exerciții de vorbire scenică, de coordonare și joc de roluri, atelierul e menit să-i pună pe copii în diferite situații care dezvoltă abilitățile de interacțiune în grup. 
Oana Rusu este actriță a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Activitatea sa artistică include numeroase roluri în spectacole dramatice sau muzicale, apariții TV și participare la diverse spectacole în țară și în străinătate.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României