caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Ziua Internațională a Romilor
5 aprilie 2016

Marți, 5 aprilie 2016, de la ora 18:00, în cadrul proiectului „Aplicarea standardelor de drepturile omului pentru romii din România”, la Biblioteca Națională a României a fost celebrată Ziua Internațională a Romilor, ajunsă anul acesta la cea de-a 35-a ediție, printr-un eveniment organizat de fundația Romani CRISS, cu sprijinul și participarea Ambasadei SUA la București.
Reunind reprezentanți ai mediului diplomatic, ai autorității publice naționale și locale, ai școlilor partenere în programele desfășurate de fundația Romani CRISS, ai societății civile, precum și elevi și studenți implicați în lupta împotriva rasismului, evenimentul a debutat cu intonarea imnului „Gelem, Gelem”, interpretat de Ene Ecaterina Viviana, după care participanții au ascultat poezia „Neamul meu” în limba rromani, în interpretarea lui Daniel Petrila, și au vizionat piesa de teatru „Sclavia rromilor – Drumul spre libertate”, reprezentativă pentru cultura romă, scrisă și interpretată de Alina Șerban și colegii săi. Participanții au putut admira, de asemenea, o expoziție de fotografii de arhivă care surprinde momente-cheie din istoria comunității rome.
Cu acest prilej, Excelenţa Sa, Hans G. Klemm, Ambasadorul SUA la București, a susținut o alocuțiune. De asemenea, au susținut discursuri privind drepturile omului: Marian Mandache – Director executiv, Romani CRISS, Valeriu Nicolae – Secretar de stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și Claudia Șerbănuță – Manager al Bibliotecii Naționale a României.

Evenimentul din 5 aprilie 2016 a fost organizat în cadrul proiectului „Aplicarea standardelor de drepturile omului pentru romii din România”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

În 1971, cu ocazia Congresului Mondial al Romilor, desfăşurat la Londra, s-a luat decizia ca în data de 8 aprilie să fie sărbătorită Ziua Internaţională a Romilor. În cadrul reuniunii, cântecul „Gelem, gelemˮ, interpretat de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco, din cunoscutul film iugoslav „Am întâlnit şi ţigani fericiţiˮ, realizat în 1967, a fost adoptat ca imn internaţional al romilor. Tot atunci, a fost adoptat steagul internaţional al romilor.


inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
În perioada 01-31 august 2017 sălile de lectură vor fi închise pentru public.

Utilizatorii vor avea acces doar in spaţiile special amenajate pentru studiu de la parter, mezanin, etajele I şi II.

Programul de acces în spațiile libere:

Luni, Miercuri, Vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, Joi: 08.00 – 20.00
Sâmbătă: 09.00 – 17.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României