caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Deschiderea oficială a Programului de Internship al Guvernului. Ediția a IV-a
25 iulie 2016

Ediția a IV-a a Programului Oficial de Internship al Guvernului României se deschide luni, 25 iulie 2016, ora 10:00, printr-un eveniment care va avea loc la Biblioteca Naţională a României (Atrium, parter). 
La ceremonia de deschidere, organizată de Cancelaria Prim-ministrului în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, vor participa cei 200 de tineri selectaţi pentru Programul de Internship, premierul Dacian Cioloş, membri ai Guvernului, conducătorii şi coordonatorii Programului din cele 43 de instituţii-gazdă.

Peste 7400 de studenţi şi absolvenţi ai universităţilor din România şi din străinătate şi-au manifestat interesul de a participa la cea de-a patra ediție a Programului de Internship. Înscrierile s-au desfăşurat în perioada 19 februarie – 15 mai 2016, etapele de selecţie fiind finalizate în 8 iulie. 
Cei 200 de interni ai promoţiei 2016 a Programului provin din 20 de universităţi româneşti, precum şi din alte 32 de universităţi din Europa, Asia şi America de Nord.
Scopul Programului de Internship este familiarizarea tinerilor cu administraţia publică, oferirea de competenţe şi abilităţi specifice şi implicarea în procesele de îmbunătăţire a actului administrativ. Dincolo de activitatea zilnică în cadrul instituţiilor-gazdă, stagiarii au oportunitatea să participe la discuții, mese rotunde şi conferinţe în prezența unor înalți oficiali români, precum și la training-uri, workshop-uri şi competiţii. 
Absolvenţii Programului se vor alătura unei reţele alumni de lideri emergenți, vor putea, de asemenea, continua interacțiunea profesională și personală inclusiv după finalizarea stagiului.


Programul Oficial de Internship al Guvernului a debutat în anul 2013, cu 25 de tineri stagiari care s-au implicat în activitățile desfășurate în cadrul Palatului Victoria. În 2014, programul a fost extins la nivelul ministerelor, având ca beneficiari 159 de stagiari. În 2015, alți 300 de studenţi şi tineri absolvenți au avut oportunitatea să facă parte din administrația centrală, în cele 73 de instituții implicate.

Detalii suplimentare privind Programul sunt disponibile pe pagina oficială.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
În perioada 1-31 august 2019, publicul va avea acces în spațiile libere (parter, mezanin și etajul I), precum și în sălile de lectură, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00. 

Biroul Înscrieri va funcționa după același program.

Sălile de lectură (etajul I) vor fi deschise prin rotație:
Sala de Științe Filologice „Mihai Eminescu” – 1-14 august
Sala de Științe Juridice „Mircea Djuvara” – 19-23 august
Sala de Științe Economice „Virgil Madgearu” –  26-30 august

Sala de lectură „Alexandre Saint-Georges” (etajul V) de la Colecții Speciale va fi deschisă în perioada 19- 31 august, de marți până joi, în intervalul orar 09:00-17:00.

Ludoteca „Apolodor din Labrador” va fi deschisă în perioada 19-30 august 2019, între orele 09:00-17:00.

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP și Serviciul Depozit Legal vor funcționa după programul normal.

Sâmbăta și duminica biblioteca va fi închisă.
 

Sistemul ISIL în România

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2019 Biblioteca Naţională a României