caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Atelier de carte rară. „Împărțirea anului liturgic din cultul creștin ortodox și cartea Triodului”
23 februarie 2017

Joi, 23 februarie 2017, la mezanin, tronsonul de lecturi libere „Podu’ Vechi“, va avea loc a doua întâlnire de anul acesta, din cadrul Atelierelor de carte rară organizate de Biblioteca Națională a României. 

Cartea pe care o propunem la acest atelier face parte din literatura liturgică, o carte de strană, este  un Triod tipărit în anul 1700, în Sfânta Episcopie a Buzăului, ”den porunca şi toată cheltuiala prealuminatului domn Constantin Basarab Voievod”, de către Episcopul Mitrofan de Buzău, iscusit tipograf al Ţării Româneşti. Ornamentat cu iniţiale, viniete, frontispicii, xilogravuri, dintre care unele semnate Ioanichie B. (Bacov), acest Triod este prima tipăritură buzoiană care conţine numele unui tipograf-gravor.

Etimologic, cuvântul triod provine din grecescul triodion τριώδιον, format din cuvintele tria (τρια), trei, și odi (ώδή), odă, adică o cântare în trei ode/ strofe. În viața liturgică, Triodul are două sensuri: perioadă a anului liturgic și carte de cult.

Cartea de cult numită Triod cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului (numită și perioada prepascală). Timpul Triodului ține de la Duminica Vameșului și Fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști) adică perioada Postului Mare, precedată de trei săptămâni de pregătire duhovnicească. Cele mai multe canoane ale Triodului au fost compuse de Sfântul Teodor Studitul (†826) și de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinților Cosma al Maiumei și Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.

Această carte a fost caligrafiată sau tipărită de-a lungul timpului cu tot atât de multă atenție și grijă pentru mesaj și aspectul vizual câtă grijă și atenție i se cer creștinului pentru pregătirile dinaintea și din timpul Postului Mare.

Îi așteptăm, așadar, pe copii, pentru a o ”răsfoi” împreună, pentru a desena și a colora planșe inspirate din iconografia specifică acestei cărți de slujbă.

Coordonate de Dana Panighianţ, artist plastic şi bibliotecar, Atelierele de carte rară se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.

Participarea este gratuită, pe baza permisului de cititor, care se poate elibera ad-hoc. Ore de desfăşurare: 18:30-19:45. 

Înscrierea se face prin completarea formularului online, în limita locurilor disponibile. 



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României