caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Victor Hugo (1802-1885). Expoziție de carte din colecțiile Bibliotecii Naționale
27 februarie - 24 martie 2017

În perioada 27 februarie - 24 martie 2017, la Biblioteca Naţională a României, în Sala de științe filologice „Mihai Eminescu” (corp C), va fi deschisă expoziţia „Victor Hugo (1802 - 1885). Expoziție de carte din colecțiile Bibliotecii Naționale a României”, cu prilejul împlinirii a 215 ani de la nașterea cunoscutului scriitor francez. Evenimentul face parte din seria „Clasici ai literaturii universale”, care își propune promovarea marilor personalități ale literaturii universale și a operelor lor aflate în colecțiile Bibliotecii Naționale a României.

Expoziția a fost realizată cu participarea Cabinetelor de Fotografie și Bibliofilie – Serviciul Colecții Speciale.

Colecțiile Bibliotecii Naționale a României cuprind peste 500 de volume din opera lui Victor Hugo, ediții în limba franceză sau traduceri apărute în limba română, publicate din secolul XIX până în prezent. Dintre primele tălmăciri în limba română ale operei lui Victor Hugo, se găsesc la Biblioteca Națională piesele de teatru Angelo, tiranul Padovei (1835) și Maria Tudor (1833) în traducerea lui Constantin Negruzzi ( tipărite în alfabet de tranziție, în 1837, la Tipografia lui Eliad). Mai târziu, în 1845, apare în traducerea aceluiași Constantin Negruzzi, volumul de versuri  Balade, tot în alfabet de tranziție (Iași: Foaie pentru minte, inimă și literatură), cu o a doua ediție în 1863.
 
Expoziția de față cuprinde o selecție a cărților celor mai cunoscute ale ale lui Victor Hugo, din colecțiile Bibliotecii Naționale, atât ediții în limba franceză, publicate de edituri din Franța, în secolele XIX și XX - Notre-Dame de Paris (C. Marpon et E. Flammarion, éditeurs, 1888), Le Rhin (J. Hetzel Éditeur, [18--]?), Les Burgraves (University Press, 1911), L'homme qui rit (Flammarion, 1988) -, cât și traduceri apărute după 1990 în România, la diverse edituri (Garamond, Humanitas, Editura Ion Creangă, 100+1 Gramar, Rao International, Cartex 2000, Corint, Historia etc.), romane, nuvele (Notre-Dame de Paris, Mizerabilii, Omul care râde, Oamenii mării, Gavroche, Ultima zi a unui condamnat la moarte etc.), dar și volume de versuri (Balade, Balade şi alte poezii etc.)

Multe dintre scrierile lui Victor Hugo au fost sursă de inspirație pentru o serie de compoziții muzicale - operă, balet, lieduri etc. Expoziția include și înregistrări ale unor opere compuse după libretele scrise de Victor Hugo (CD/DVD-uri, viniluri) de mari compozitori ai vremii (Gaetano Donizzetti - opera Lucrezia Borgia, după piesa de teatru omonimă; Giuseppe Verdi - opera Rigoletto după piesa de teatru Le Roi s'amuse, Maurice Jarre - Notre-Dame de Paris, balet după romanul cu același nume), dar și partituri ale unor cântece compuse pe versurile sale (Dimitrie Şt. Christide - Isvorul : romanţă pentru Voce şi Piano; Ionel Brătianu - O, dacă n'ai nimic a'mi spune : musica pentru voce cu piano; Eugène Diaz - Aubade : [pour chant] et piano, Baronin Willy von Rotschild - Si vous n'avez rien à me dire?  etc.).


Considerat drept cel mai mare fenomen al literaturii franceze, scriitorul Victor Hugo s-a născut la 26 februarie 1802, la Besancon, în regiunea Franche-Comté, și a murit la 22 mai 1885, la Paris.
Încă din adolescență a scris poezii și a tradus din opera lui Virgiliu. În anul 1819 a fondat împreună cu frații săi revista ''Conservateur Littéraire''. În 1822, a scris volumul de versuri "Odes et poésies diverses".
În 1825 a fost numit Cavaler al Legiunii de Onoare. În 1829 a publicat piesa de teatru "Cromwell", iar în 1830 a avut premiera la Paris cu piesa "Hernani". Succesul enorm al spectacolului cu "Le roi s'amuse" (1832) a stat la baza operei "Rigoletto", a lui Giuseppe Verdi.
În 1823 a publicat prima sa nuvelă intitulată "Han d'Islande", urmată în 1826 de "Bug-Jargal". În perioada 1829-1840 a publicat cinci volume de poezii — "Les Orientales" (1829), "Les feuilles d'automne" (1831), "Les Chants du crepuscule" (1835), "Les Voix interieures" (1837), "Les Rayons et les Ombres" (1840). În paralel a scris romanul "Notre Dame de Paris" (1831) și libretul pentru opera "Esmeralda", bazată pe acest roman precum și operele dramatice "Marion Delorme" (1831), "Lucrece Borgia" (1833) și "Ruy Blas" (1838), a cărui premieră a avut loc la Theatre de la Renaissance din Paris.
În 1841 a fost ales membru al Academiei Franceze, iar în 1845 era numit pair al Franței. 
În 1862 a scris romanul "Les Miserables", una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, iar un an mai târziu romanul autobiografic ''Adele''. Au mai urmat: "Les Chansons des rues et des bois" (1865), "Les Travailleurs de la mer" (1866), "L'Homme qui rit" (1869), "Quatre-vingt-treize" (1874), "L'Art d'ętre grand-pčre" (1877), "Le Pape" (1878), "La Pitié Supręme" (1879), "Religions et religion" (1880), "Les Quatres vents de l'esprit" (1881), "Torquemada" (1882), "La Légende des siecles Tome III" (1883), "L'Archipel de la Manche" (1883).


inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
În perioada  27-31 martie 2017, Biblioteca Națională a României propune, în cadrul programului național Școala Altfel, o serie de evenimente și ateliere organizate sub deviza De ALTFEL, la Biblioteca Naţională a României.

Sala American Corner și Sala de copii și tineret „Ionel Teodoreanu”, în care vor avea loc atelierele dedicate copiilor și tinerilor în Săptămâna Altfel, vor fi închise pentru publicul cititor.

Pentru studiu, vă invităm în celelalte săli de lectură ale Bibliotecii Naționale, care vor fi deschise după programul normal de funcționare.

Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României