caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Ateliere de tehnologie la bibliotecă, dedicate Săptămânii Europene a Programării
21 septembrie 2018

Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România - ANBPR, cu implicarea Bibliotecii Naționale a României, a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj și a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila,  cu sprijinul ECDL ROMANIA, va derula, în perioada 08-11 octombrie 2018, proiectul cu titlul „Focus on 3D Printing – New techs learning activities in libraries”, finanțat de Google, în cadrul competiției “Google's Europe Code Week Grants”. 

Această inițiativă educațională și de conștientizare a avantajelor noilor tehnologii vizează prezentarea noţiunilor de modelare şi imprimare 3D unei audiențe formate din 500 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 5-18 ani, ce vor participa la ateliere de tehnologie găzduite de bibliotecile din București, Cluj și Brăila. 

În cadrul proiectului, se vor organiza 4 ateliere interactive de modelare & imprimare 3D, prin intermediul cărora copiii și tinerii își vor dezvolta imaginația și creativitatea și vor dobândi noțiuni fundamentale privind modelarea şi imprimarea 3D, pentru a înțelege mai bine utilitatea și avantajele acestor noi tehnici digitale.

Atelierele se vor desfășura după cum urmează:
- Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj (Calea Dorobanţilor nr. 104, Cluj-Napoca)
08.10.2018, orele 14.00-17.00
- Biblioteca Națională a României (Bd. Unirii nr. 22, Sector 3, București)
09.10.2018, orele 14.00-17.00
10.10.2018, orele 14.00-17.00
- Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila (Piaţa Poligon nr. 4, Brăila, județul Brăila) 
11.10.2018, orele 14.00-17.00
Accesul este liber în limita locurilor disponibile și se face pe bază de înscriere, prin completarea unui formular de participare, care va fi disponibil pe website-ul Asociației Naționale a Bibliotecarilor și ale Bibliotecilor Publice din România – www.anbpr.org.ro.
 
Prin acest demers, ANBPR, bibliotecile participante și ECDL ROMANIA contribuie la familiarizarea copiilor și a tinerilor cu domeniul modelării și imprimării 3D și asigură premisele pentru o educație de calitate adaptată evoluţiei noilor tehnologii și cerințelor privind competențele transversale specifice pieței unice digitale.


inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură colecții curente:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Săli de lectură colecții speciale:
►Sala „Alexandre Saint Georges” (bibliofilie, manuscrise, fotografii, arhivă istorică etc.), etajul V: marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Sala audio-video „George Enescu” este închisă temporar, începând cu 5 iunie 2018. Documentele muzicale de colecţii speciale pot fi consultate la sala „Alexandre Saint Georges", etajul V:  marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

*Sala American Corner este închisă temporar, începând cu 5 martie 2018.
*În perioada 23 mai 2018 - 1 septembrie 2018, cabinetul de manuscrise va fi închis pentru public.

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sîmbătă: 09.00 – 17.00 

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Sunetul paginilor

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2018 Biblioteca Naţională a României