caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Program românesc pe strune de chitare la Biblioteca Națională

Luni, 29 octombrie 2018, de la ora 17:30,  Sala Atrium a Bibliotecii Naționale a României (Bd. Unirii nr. 22) va găzdui Vol. 4 al „Stagiunii de colecție”, eveniment în cadrul căruia va concerta Duo Kitharsis, o formație excepțională cu care România are toate motivele să se mândrească. 
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email:
Evenimentul este parte a proiectului ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România pentru a sărbători Centenarul alături de public și cei mai buni artiști ai momentului, dar și alături de tinere talente în plină afirmare.

Un program 100% Românesc, deosebit de spectaculos, au pregătit membrii Duo Kitharis, excepționalii chitariști Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Din anul 2009 ei s-au dedicat acestui tip de ansamblu în formulă de duo și s-au perfecționat în Germania și Franța, câștigând premii de invidiat la nouă competiții majore din Europa. 
Cei doi vor interpreta opusuri foarte cunoscute, dar în aranjamente inedite pentru duo de chitară. Veți putea asculta în veșminte noi creații de: Carol Mikuli, Bela Bartok, Sabin Drăgoi, Ciprian Porumbescu, Cătălin Ștefănescu - Pătrașcu, Grigoraș Dinicu sau Iosif Ivanovici. 
Accentul expoziției adiacente va cădea pe tipărituri de colecție, deosebit de valoroase: „24  de Cântece poporale şi doine”  de Sabin Drăgoi, partitura care are dedicaţie autografă a compozitorului pentru Eugen Barbu. Tot de Sabin Drăgoi va fi expusă „Suita de dansuri populare”, premiată la Concursul de Compoziţie George Enescu, în anul 1923. Din 1918 dateaza ediția „Dansurilor populare românești” de Bela Bartok, apărute la Universal Edition, iar partitura lui Iosif Ivanovici – celebrul vals „Valurile Dunării”, va fi expusă într-o versiune din anul 1880, aparută la București și dedicată doamnei Emma Gebauer, soția lui Constantin Gebauer, om de afaceri și editor român, cunoscut pentru deschiderea și întreținerea primului magazin de instrumente muzicale din Principatele Române și a unei edituri de prestigiu specializate în comercializarea partiturilor muzicale.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fi Raluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.

Organizatori: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

Co–organizator: Biblioteca Națională a României

Proiect co-finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri: Programul Oportunități la tine acasă (dezvoltat de UCIMR), Exces Music și Asociația Pro Valores

Parteneri media: Enjoy TV, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Agentia de carte, Romania pozitivă. 
 
Volumul 5 al Stagiunii de colecție va avea loc luni, 5 noiembrie, de la ora 17:30, iar poezii și compoziții ale creatorilor de la 1918, vor fi interpretate de actorul Marius Bodochi, soprana Sorina Munteanu -  prim solistă a Operei Naționale București și pianista Viorela Ciucur. 


Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.


Duo Kitharsis, alcătuit din Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, a luat ființă la București, în anul 2009. După absolvirea cu succes a Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică Bucureşti, la clasa de chitară a Lect. Univ. Dr. Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu, Duo Kitharsis îşi continuă studiile de Master în duo de chitare la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart, Germania, avându-i ca profesori pe Duo Kaltchev - Ivo şi Sofia Kaltchev. Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai valoroase duo-uri de chitară din lume, Duo Melis - Alexis Muzurakis şi Susana Prieto. În iunie 2016, cei doi termină studiile de Master, fiind absolvenți ai Academiei de Muzica HEAR - Universitatea din Strasbourg, Franța.

Duo Kitharsis a participat la numeroase concursuri internaționale, obţinând următoarele distincţii: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011, Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică "Enrico Mercatali" Ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013, Premiul "Champagne Mailliard" la Concursul European de Muzică de Cameră Ediţia XXVIII, Paris (Franţa) în 2014, Premiul I la Concursul "Drumul spre celebritate", Ediţia a V-a, Palatul Mogoșoaia (România) în 2014, Premiul I la "Concorso di Esecuzione Musicale 'Citta di Piove di Sacco'" Ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014, Premiul I la "Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale", Ediţia a II-a, Castel Ritaldi (PG), (Italia) în 2014, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Chitară Clasică, Ediția a IX-a, Olsztyn (Polonia) în 2014, Premiul II la Concursul Internațional de « Duo de Chitară » L.I.G.I.T.A., Ediția a  XXV-a, Liechtenstein în 2016, Premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră "Ciutat d'Elx" Ediția a XX-a, Elche, Spania, în 2018.
  Duo Kitharsis a fost invitat să susţină concerte în festivaluri importante, precum: Festivalul Internațional de Chitară "Joaquin Rodrigo" din Olsztyn, Polonia, Festivalul Internațional de Chitară "Ciutat d'Elx" Elche, Spania, Festivalul Internațional L.I.G.I.T.A, Liechtenstein, Festivalul  Internaţional de Chitară Transilvania (Cluj-Napoca, România), Terra Siculorum (Odorheiu Secuiesc, România), Hibernal de Chitară (București, România), Mogoșoaia ClasicFest, Festivalul Armonii Poetice etc.

    Pe lângă recitaluri susţinute la Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Șuţu, Palatul Cantacuzino, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Palatul Marincu, ei au fost şi protagoniştii celei de-a III-a Ediție a turneului  extraordinar "Muzica în Palatele României", dovedind un real succes în rândul publicului iubitor de muzică clasică.

    Cei doi chitariști au cântat în premieră națională "Concertul pentru două chitare și orchestră" de Mario Castelnuovo Tedesco, cu Orchestra de Cameră Radio București și cu Filarmonica Teatrului "Oleg Danovsky" din Constanța. În anul 2015 Duo Kitharsis înregistrează primul CD cu lucrări originale de Mauro Giuliani, Dusan Bogdanovic, Astor Piazzolla și transcripții proprii după Jean Philippe Rameau și Manuel de Falla.    

  Cei doi muzicieni sunt  invitaţi să susţină concerte pe scene internaţionale din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Liban, etc.

Mai multe amănunte pe: www.ucimr.ro și pe pagina de Facebook.com/UCIMR

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România 

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 22 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.
Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.
De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.
Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.


inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură colecții curente:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Săli de lectură colecții speciale:
►Sala „Alexandre Saint Georges” (bibliofilie, manuscrise, fotografii, arhivă istorică etc.), etajul V: marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Sala audio-video „George Enescu” este închisă temporar, începând cu 5 iunie 2018. Documentele muzicale de colecţii speciale pot fi consultate la sala „Alexandre Saint Georges", etajul V:  marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

*Sala American Corner este închisă temporar, începând cu 5 martie 2018.
*În perioada 23 mai 2018 - 1 septembrie 2018, cabinetul de manuscrise va fi închis pentru public.

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sîmbătă: 09.00 – 17.00 

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Sunetul paginilor

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2018 Biblioteca Naţională a României