caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Congresul Mondial CLIMA 2019 (27-29 mai 2019)
27 mai 2019

În perioada 27-29 mai 2019, la Biblioteca Națională a României se va desfășura Congresul Mondial CLIMA 2019, dedicat proiectării clădirilor viitorului.

Peste 1.000 de participanți din peste 40 de țări vor aduce laolaltă expertiza ingineriei și pe cea a industriei de construcții, analizate din perspectiva mai largă a mediului construit, în cadrul a peste 70 de sesiuni de prezentări, workshop-uri, cursuri și concursuri studențești. Teme precum „consum energetic aproape de zero”, „aplicații ale inteligenței artificiale în construcții și instalații”, „clădiri sustenabile și cu eficiență energetică maximă”, „de la clădiri smart și sustenabile la orașe smart și sustenabile” atestă faptul că evenimentul, deși dedicat specialiștilor, tratează subiecte „fierbinți”, precum sănătatea publică și atenuarea schimbărilor climatice.  

Pentru organizarea celei de-a XIII-a ediții a Congresului Mondial CLIMA (2019), România a concurat cu mai multe state europene. Congresul Mondial CLIMA este organizat în premieră în România, desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și al Academiei Române. Evenimentul este reflectat de mass-media din peste 125 de țări. 

Deschiderea oficială a avut loc duminică, 26 mai 2019, și a inclus prezentarea susținută de arhitecta Cătălina Turcu, stabilită în prezent în Marea Britanie, precum și inaugurarea unei expoziții tematice (echipamente și produse de ultimă generație).

Din agenda Congresului Mondial CLIMA 2019:

Luni, 27 mai 2019: 

► Zece sesiuni desfășurate în paralel, pe teme precum: diferențele între performanțele energetice estimate și cele reale ale clădirilor; strategii de eficiență, modele de simulare și de predicție pentru încălzire, ventilare, climatizare; aplicații ale big data și ale inteligenței artificiale (machine learning) în construcții și instalații; clădiri sustenabile și cu eficiență energetică maximă;

► Cursul „nZEB (nearly-zero-energy-building) design: approach, principles and best practices”, dedicat atât studenților, cât și profesioniștilor; organizat sub egida Federației Internaționale a Asociațiilor de Ingineri de Instalații (REHVA), cursul este predat de o echipă internațională care îi reunește pe: Stefano Paolo Corgnati (Universitatea Politehnică din Torino, președinte REHVA), Cristina Becchio (Institutul Italian de Tehnologie) și Cătălin Ioan Lungu (Universitatea Tehnică de Construcții București); tema este de mare importanță dat fiind că, începând cu 2021, toate clădirile noi construite în Uniunea Europeană vor trebui aibă consum energetic aproape de zero („nearly-zero-energy-buildings”), conform Directivei pentru performanța energetică a clădirilor, 2010/31/EU în versiunea inițială, revizuită prin 2018/844/EU.

Marți, 28 mai 2019: 

► Sesiuni pe teme precum: criterii de mediu, confort, siguranță și sănătate;  confortul mediului interior și productivitatea; studii de caz pe clădiri cu eficiență energetică maximă; interacțiunea utilizatorilor cu sistemele; sisteme care folosesc energii regenerabile; de la clădiri smart și sustenabile la orașe smart și sustenabile;

► Curs organizat de REHVA, intitulat „How to design hybridGEOTABS buildings’ components” – cum să proiectezi sisteme hibride care folosesc pompe de căldură GEO termale în combinație cu sisteme de construcție cu activare termică (Thermally Activated Building Systems) și cu sisteme secundare de răcire și încălzire în clădiri.

Miercuri, 29 mai 2019:

► Sesiuni pe teme precum: soluții informatice pentru automatizarea sistemelor din clădiri;  soluții de filtrare, curățare a aerului; renovarea clădirilor existente pentru eficiența energetică.


►►►
În cadrul evenimentului vor avea loc, de asemenea, două concursuri dedicate studenților (unul la nivel european, celălalt, la nivel mondial), pentru a le evidenția preocupările științifice și a le face cunoscute talentele tehnice.


►►►
Organizatori: REHVA (Federation of European Heating, Ventilation and Air Conditioning associations), AIIR (Asociația Inginerilor de Instalații din România) și UTCB (Universitatea Tehnică de Construcții București). 

►►►
Mai multe informații privind Congresul Mondial CLIMA 2019 pe: www.clima2019.ro. 

►►►
Lista participanților la CLIMA 2019 reunește nume de primă mărime ale scenei științifice internaționale, printre care și doi specialiști de origine română: 
• Conferențiar Cătălina Turcu, profesor asociat al The Bartlett, University College London: „Sustainable Urbanization and Energy System Integration” (26 mai, ora 17.30)
• Profesorul Shin-ichi Tanabe, Departmentul de Architectură al Waseda University (Japonia): „Importance of Environment, Social and Governance (ESG) in Building Industries -Toward Zero Energy Building with High Indoor Environment Quality” (27 mai, ora 08.50)
• Profesorul Francis Allard, Université de la Rochelle (Franța): „Assessing Urban Heat Islands: stakes and recent advances in design solutions and technology” (27 mai, ora 14.00)
• Mika Hattunen, Președintele Grupului HALTON (Finlanda): „From Wellbeing Indoors to Built Environment Facing Climate Change – and beyond” (27 mai, ora 14.50)
• Dr. Hui Zhang, cercetător la Berkeley University (Statele Unite ale Americii): „Going for Maximum Efficiency in Thermal Comfort” (28 mai, ora 08.50)
• Werner Lutsch, Președintele EURO HEAT AND POWER (Germania): „District Heating and CHP – Clean Energy for all Europeans” (28 mai, ora 14.00)
• Profesorul Bjarne W. Olesen, DTU Department of Civil Engineering (Danemarca): „International Standards for Indoor Environmental Quality: Similarities and Differences” (28 mai, ora 14.50)
• Profesorul William Bahnfleth, Penn State University (Statele Unite ale Americii): „Current Status and Future Prospects of Optical Radiation for Infection Control” (29 mai, ora 08.30)
• Conferențiar Ovidiu Noran, cercetător în cadrul Griffith University Australia: „Effective Energy Transition: An Adaptive Architecture View for Sustainable Long-term Management” (29 mai, ora 09.20).



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
În data de 24 iunie 2019, Centrul de Resurse și Informare „American Corner” din cadrul Bibliotecii Naționale, etaj I, corp, E va fi închis pentru public.

Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sâmbătă: 09.00 – 17.00 

Îndrumare şi săli de lectură colecții curente (inclusiv American Corner):
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Săli de lectură colecții speciale:
►Sala „Alexandre Saint Georges” (bibliofilie, manuscrise, fotografii, arhivă istorică etc.), etajul V: marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Sala audio-video „George Enescu” este închisă temporar, începând cu 5 iunie 2018. Documentele muzicale de colecţii speciale pot fi consultate la sala „Alexandre Saint Georges", etajul V:  marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Luni-Vineri, între orele 10.00-13.00 si 16.00-18.00.

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Sunetul paginilor

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2019 Biblioteca Naţională a României