caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Imaginile lui Enescu: Muzica lui Enescu, prin ochii artiștilor plastici români
16 septembrie 2019

Luni, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Biblioteca Națională (Papirus, Scriptorium și Pergament – parter, aripa Dâmbovița) vor avea loc vernisajul expoziției și decernarea premiilor primei ediții a Concursului Național de Artă Imaginile lui Enescu

Expoziția Imaginile lui Enescu  poate fi văzută la Biblioteca Națională până în data de 22 septembrie 2019. Intrarea este liberă.

Cele 30 de lucrări selectate în expoziția Imaginile lui Enescu (dintre cele 180 înscrise în concurs) vor putea fi admirate alături de lucrări ale unor artiști invitați. Iubitorii de arte vizuale și melomanii au astfel ocazia să compare expresivitatea diferitelor tehnici întrebuințate pentru figurarea aceleiași lucrări: Suita nr. 3 pentru pian – Pièces Impromptues, op. 18 de George Enescu, lucrare care s-a dovedit a fi o sursă de inspirație privilegiată pentru mulți dintre câștigători (câștigătorul Marelui Premiu și cei ai Premiului întâi – categoria Artiști consacrați, atât la secțiunea Pictură, cât și la cea de Grafică).

În cadrul concursului, artiștii vizuali au fost invitați să transpună în imagini una dintre următoarele piese enesciene: Impresii din copilărie; Sonata pentru vioară și pian; Uvertura „Vox Maris”Suita nr. 3 pentru orchestră – „Săteasca”; Suita nr. 2 pentru pian; Suita nr. 3 pentru pian – Pièces impromptues, op. 18; Șapte cântece pe versuri de Clément Marot.

Câștigătorul Marelui Premiu este graficiana Adriana Pop (din Cluj-Napoca). La secțiunea Pictură, categoria Artiști consacrați, Premiul întâi a fost acordat lucrării semnate de Traian Tamuris (din Brăila), iar la categoria Tinere talente, Premiul întâi a fost acordat lui Costel Chițimuș (din Cluj-Napoca), pentru lucrarea Vox Maris. La secțiunea Grafică, categoria Artiști consacrați, Margareta Udrescu (din București) este câștigătoarea Premiului întâi, iar la categoria Tinere talente, Andrei Răzvan Neciu (din Timișoara) a ocupat primul loc, cu lucrarea Șapte cântece pe versuri de Clément Marot.

Lucrările participante la Concursul Național de Artă Imaginile lui Enescu au fost selectate, într-o primă fază, de o comisie de specialitate formată din: prof. univ. dr. Vică Adorian, de la Facultatea de Arte și Design – Universitatea de Vest din Timișoara (FAD – UVT); prof. univ. dr. Eugen Al. Gustea, de la Universitatea Națională de Arte (UNArte) Bucureşti; prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, de la Universitatea de Arte și Design (UAD) din Cluj-Napoca; lector univ. dr. Olimpia Bera, de la UAD Cluj-Napoca; lector univ. dr. Ioan Gherman, de la FAD – UVT. În final, notarea a fost realizată de un juriu muzical format din: violonistul Remus Azoiței – profesor la Royal Academy of Music; Gabriel Bebeșelea – dirijorul Filarmonicii de Stat Transilvania; Cristian Lupeș – dirijor și manager al Filarmonicii de Stat din Sibiu; Tiberiu Soare – dirijorul Operei Naționale din București; pianistul Josu de Solaun; Alexandru Tomescu, solist-concertist al Orchestrei Naționale Radio.


►►►
Expun artiștii plastici: Beatrice Anghelache, Ionuț Theodor Barbu, Florin Bârză, Natalia Veronica Bica, Marijana Bițulescu, Otilia Măndescu Canavra, Violeta Carp, Costel Chițimus, Ionuț Bogdan Craiu, Krisztina Struguraș-Fazakas, Botond Gagyi, Cornelia Gherlan, Mihai Guleș, Robert Lorincz, Laurențiu Midvichi, Marcel Muntean, Andrei Răzvan Neciu, Lisandru Neamțu, Laura Niculescu, Diana Morar Oancea, Adriana Pop, Camelia Rusu Sadovei, Otilia Gruneantu Scriuba, Mădălina Stan, Teodor Ștefan, Diana Tăicuțu, Traian Tamuris, Margareta Irina Udrescu, Beti Vervega, Florentina Voichi.

►►►
Artiști invitați speciali: Cristina Bolborea, Marcel Bunea, Lucian Butucariu, Florin Codre, Bogdan Hojbotă, Mircea Roman, Neculai Păduraru, Vladimir Șetran, Vasile Tolan.

►►►
Concursul Național de Artă Imaginile lui Enescu este realizat de organizatorul Festivalului Internațional „George Enescu” (Artexim), în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin intermediul Centrului Cultural Expo Arte, ca parte a seriei programelor asociate ediției 2019 a Festivalului, și beneficiază de sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, al Universității Naționale de Arte București, al Universității Naționale de Artă și Design din Cluj-Napoca și al Universității de Vest din Timișoara – Facultatea de Arte și Design. Implementarea proiectului a fost realizată cu sprijinul Proiectului Cultural „Contemporanii”.

Mai multe informații despre Concursul Național de Artă Imaginile lui Enescu la adresa: https://imaginileluienescu.ro/index.php/lucrari-selectate-in-concurs.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
Spații deschise (parter, mezanin, et. 1-3):
luni, miercuri, vineri: 08:00-18:00; 
marți, joi: 08:00-20:00; 
sâmbătă: 09:00-17:00.

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:45; 
marți, joi: 12:00-19:45.

Săli de lectură (et. I) 
► Sala de Științe filologice „Mihai Eminescu”
► Sala de Științe Economice „Virgil Madgearu”
► Sala de Științe Juridice „Mircea Djuvara”;
► Sala de copii și tineret „Ionel Teodoreanu”;
►Centrul de Resurse și Informare „American Corner București”.
luni, miercuri, vineri: 10:00-18:00; 
marți, joi: 12:00-20:00.

Sala de lectură „Alexandre Saint-Georges” de Colecții Speciale (et. V):
marți-joi: 10:00-18:00.

Ludoteca „Apolodor din Labrador” (mezanin):
luni-vineri:  10.00-13.00 și 16.00-18.00.
 

Sistemul ISIL în România

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2019 Biblioteca Naţională a României