caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Născută liberă – expoziţie de presă bulgară. 17-18 mai 2012, Biblioteca Naţională a României, Mezanin

În perioada 17-18 mai 2012, la noul sediul al Bibliotecii Naţionale a României din B-dul Unirii nr. 22 (Mezanin, intrarea dinspre parcare), va fi deschisă expoziţia Născută liberă, organizată de Biblioteca Naţională a Bulgariei, în colaborare cu Agenţia Bulgară de Ştiri şi cu Biblioteca Naţională a României.
Expoziţia reuneşte periodice (presă bulgară tipărită în România – Brăila, Galaţi, Bucureşti şi presă apărută în Bulgaria) şi imagini ale Bucureştiului secolului XIX (fotografie de presă etc.).

La începutul fiecărui efort omenesc spre schimbare se află Cuvântul. În secolul al XІХ-lea Bulgaria este deja hotărâtă să-şi ia destinul în propriile mâni şi să iniţieze lupta pentru Independenţă. Aspiraţia spre libertate, spre împlinirea spirituală şi materială îşi găseşte mai întâi expresia în primele ziare şi reviste publicate la Bucureşti şi Ţarigrad de către gânditorii bulgari progresişti.

În timpul stăpânirii otomane, în Bulgaria informaţiile importante şi mesajele de stat erau transmise de pristavi. Scrisorile personalităţilor din acea epocă au ţinut loc de ştiri, de comentarii şi analize ale celor mai importante evenimente. 
Primele ziare şi reviste bulgăreşti nu se ocupau de problemele politice, ci satisfăceau nevoia de ştiinţă, de cunoaştere a naturii, a lumii, în general, şi a trecutului poporului. După Războiul Crimeii (1853-1856), presa se politizează, exprimând ideile şi aspiraţiile societăţii bulgăreşti.

Presa a avut un rol important în evoluţia culturii bulgăreşti şi, mai mult, a cristalizat şi consolidat sentimentul naţional, acţionând ca un factor de dobândire a Independenţei religioase şi pregătind revoluţia naţională. Mai mult chiar, presa a pus în contact comunitatea bulgară cu cea europeană, ajutând la crearea unei limbi bulgare literare unitare.

Născută liberă, promovând ideile cele mai progresiste ale vremii şi apărând cu fermitate valorile omeneşti universale, publicistica bulgară din perioada de renaştere naţională a creionat şi deschis drumul spre mult râvnită Independenţă.

La evenimentul din 17-18 mai 2012, care va avea loc la Biblioteca Naţională a României, sunt aşteptate să participe oficialităţi bulgare, diplomaţi, oameni de presă.

Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 17 mai 2012, ora 11.00.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României