caută:   
 
 

evenimente culturale

 

România de acum 100 de ani. Oameni şi locuri. Romanaţi. Expoziţie, 25 iunie - 25 iulie 2012

Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă (preşedinte Marius Tucă) şi Direcţia Judeţeană Olt a Arhivelor Naţionale organizează în perioada 25 iunie – 25 iulie 2012, la sediul Bibliotecii Naţionale a României (B-dul Unirii nr. 22, Mezanin), o spectaculoasă expoziţie de fotografie intitulată România de acum 100 de ani. Oameni şi locuri. Romanaţi, parte a unui demers mai amplu al asociaţiei, de recuperare sistematică a valorilor româneşti autentice.

Expoziţia prezintă 199 de fotografii – realizate în perioada 1908-1936 – ale Caracalului şi ale împrejurimilor sale, surprinzând cele mai importante evenimente din viaţa comunităţii, figurile de vază ale urbei, dar şi ale cetăţenilor obişnuiţi şi constituindu-se într-un veritabil jurnal al acestui oraş reşedinţă de judeţ şi al altor câtorva localităţi aflate pe teritoriul Romanaţiului (unitate administrativă din Regatul României, ce se întindea de-a lungul Oltului până la Dunăre).
Imaginile fac parte dintr-o spectaculoasă colecţie de 30.000 de plăci fotografice pe sticlă intrate din 1960 în posesia Direcţiei Judeţene Olt a Arhivelor Naţionale, graţie efortului profesorului şi marelui colecţionar Ilie Constantinescu din Caracal.

Expoziţia poate fi văzută la Biblioteca Naţională a României în perioada 25 iunie – 25 iulie 2012, de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, Mezanin.



În 1948, an în care vechile instituţii de cultură au fost desfiinţate de regimul comunist, profesorul Ilie Constantinescu a înţeles valoarea documentară a acestor mărturii ale unor vremuri apuse, astfel că a decis să salveze de la distrugere cele 30.000 de plăci fotografice care proveneau din patru ateliere foto din Caracal – Torok, Chaland, Foto Glob şi Royal. După moartea profesorului, în 1960, familia a vândut colecţia Arhivelor Statului - Olt.
Cele 199 de fotografii prezente în expoziţia România de acum 100 de ani. Oameni şi locuri. Romanaţi surprind momente precum: sfinţiri de fântâni şi biserici, nunţi şi înmormântări, petreceri câmpeneşti ori cazone; defilări în centrul Caracalului, cu ocazia Zilei Regelui; militari germani la scăldat, în 1918; soldaţi ruşi în prizonierat la Caracal, în 1917; trupe de ocupaţie distribuind cereale populaţiei înfometate, în timpul Primului Război Mondial. Nu lipsesc din acest jurnal în imagini Regele Carol I, imortalizat în timpul trecerii în revistă a unei unităţi militare din Caracal; personalităţi precum I. G. Duca, Octavian Goga şi Nicolae Titulescu, în mijlocul participanţilor la întrunirile politice organizate în oraş; veterani din timpul Primului Război Mondial, dansatori, cizmari, funcţionari ai Băncii Naţionale, jandarmi rurali, pădurari şi avocaţi, hoţi de cai şi de găini, acrobaţi la 1908, Miss Romanaţi 1932 şi chiar un tambur-major din Regimentul 19 Infanterie – Caracal etc.

Arhivele Naţionale Olt au început de câtva timp acţiunea de scanare a acestei valoroase colecţii. Cele 199 de fotografii prezente în România de acum 100 de ani. Oameni şi locuri. Romanaţi au fost expuse anterior la Slatina şi la ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Caracal.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Strategie. Dezvoltare

 
Comentariile și propunerile dumneavoastră pot fi trimise la adresa strategie@bibnat.ro

 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Îndrumare şi săli de lectură:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sîmbătă: 09.00 – 17.00 

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00

 

Biblioteca Digitală Naţională

 

 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul „Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2017 Biblioteca Naţională a României