caută:   
 
 

centrul naţional de patologia şi restaurarea documentelor

 
Scurt istoric
Centrul Naţional de Patologia şi Restaurarea Documentelor a fost înfiinţat prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr.2199, emis la 01.04.2008.

Are la bază, deocamdată, infrastructura şi personalul Laboratorului de Patologia şi Restaurarea Publicaţiilor, al B.N.R. Acest laborator a fost înfiinţat încă din 1967 şi a funcţionat permanent timp de 40 de ani.

În luna decembrie 2009, în cadrul Zilelor Bibliotecii Naţionale a României, Ediţia a XII-a, Centrul Naţional de Patologia şi Restaurarea Documentelor a lansat Revista Română de Conservare şi Restaurare a Cărţii (RRCRC).

Misiune
Centrul Naţional de Patologia şi Restaurarea Documentelor (C.N.P.R.D.) are trasate următoarele obiective:

  • coordonarea activităţii de prezervare, conservare şi restaurare la nivel naţional
  • elaborarea şi emiterea, în conformitate cu normele naţionale şi internaţionale în vigoare, a metodologiilor şi normelor de conservare şi restaurare;
  • elaborarea de ghiduri şi regulamente de funcţionare a laboratoarelor de restaurare din ţară;
  • acordarea asistenţei de specialitate;
  • pregătirea şi perfecţionarea restauratorilor din Sistemul Naţional de Informare şi Documentare din România;
  • elaborarea şi implementarea programului de prezervare, conservare şi restaurare a documentelor din patrimoniul B.N.R.;
  • restaurarea documentelor de patrimoniu (carte veche şi bibliofilă, manuscrise, hărţi, stampe etc.).

Conservare preventivă
Acest domeniu concentrează activităţile care au ca scop contracararea acţiunii factorilor care declanşează procesele de deteriorare sau de distrugere a documentelor, ca de exemplu:

  • monitorizarea microclimatului din depozite;
  • protecţia faţă de lumină, faţă de atacurile biologice, faţă de aerul poluat, praf etc.;
  • protecţia faţă de acţiunile deteriorante ale factorului uman;
  • protecţie individuală a documentelor;
  • protecţia contra incendiilor, furturilor, vandalismului etc.

Pentru a se rezolva coerent aceste necesităţi de conservare preventivă, se fac mai întâi evaluările privind spaţiile şi condiţiile de depozitare, evaluările privind starea de conservare a colecţiilor, iar apoi se elaborează programe de management de conservare, pe termen scurt şi mediu, care să soluţioneze problemele specifice diverselor categorii de colecţii.

Conservarea curativă
Implică intervenţii specializate, menite să contracareze efectele degradărilor fizice, chimice şi biologice asupra documentelor, ca:

  • tratamente de stopare a atacurilor biologice de mucegaiuri, insecte;
  • repararea deteriorărilor de grad mic şi mediu ale legăturilor;
  • intervenţii uşoare pe corp carte nedesfăcut.

Investigaţii
Activitatea  se desfăşoară într-un laborator special amenajat, de către un chimist /biochimist /biolog şi constă în investigaţii fizico-chimice şi biologice. Analizele se execută pentru fiecare obiect de patrimoniu şi au ca scop:

  • evaluarea contaminării documentelor;
  • stabilirea diagnosticului;
  • propunerea tratamentelor adecvate pentru
  • stabilizarea şi salvarea obiectului.
sus


Restaurare
Domeniul implică un ansamblu de activităţi practice, exercitate cu mijloace adecvate  şi care au ca scop

  • stoparea deteriorărilor instalate şi păstrarea a cât mai mult posibil din obiectul original, din semnificaţia şi funcţionalitatea sa.

In  laboratorul de restaurare al C.N.P.R.D. se fac intervenţii de restaurare generală, de înaltă calitate profesională, pentru:  manuscrise, tipărituri vechi, stampe, documente de arhivă, hărţi etc.

Etapele principale de lucru sunt:

  • executarea fotografiilor-document înainte de începerea restaurării;
  • analizarea obiectului, a buletinului de analize, întocmirea dosarului de restaurare de către restaurator şi prezentarea acestuia în Comisia de Restaurare a B.N.R.;
  • restaurarea corpului cărţii;
  • restaurarea legăturii cărţii;
  • executarea fotografiilor-document în timpul restaurării şi după restaurare;
  • confecţionarea unei casete/mape de protecţie;
  • recepţionarea lucrării de către Comisia de Restaurare a B.N.R.

Restaurarea a două volume deosebit de valoroase aflate în colecţiile de patrimoniu ale Bibliotecii Naţionale a României

Etape în restaurarea de legătură carte veche românească:
- Restaurare scoarţe
- Restaurare capitalband
- Restaurare învelitoare piele
- Reconstituire încuietori metalice

Sbornic slavon, 1580
Coperta înainte de restaurare



Volumul înainte de restaurare



Volumul după restaurare

Restauratori: Claudia Condruz şi Cristian Bedivan


Culegere de cânturi psaltice şi rugăciuni în limba greacă –
manuscris sec XVII


Coperta înainte de restaurare



Restaurare scoarţe pe volum nedesfăcut



Etapă intermediară restaurare scoarţă, volum nedesfăcut



Etapă intermediară restaurare scoarţă, volum nedesfăcut



Capitalbandul înainte de restaurare



Capitalbandul înainte de restaurare



Tranşa frontală a manuscrisului după restaurare



Volumul după restaurare

Restauratori: Claudia Condruz şi Cristian Bedivan

 

sus

Personal

C.N.P.R.D.funcţionează în prezent cu  următoarea echipă de 14 specialişti :
 
Şef Serviciu:  Nesfântu Mariana-Lucia : conservator carte de patrimoniu, atestat

Bedivan Cristian Paul:  restaurator lemn-metal, atestat
Condruz Claudia: -restaurator carte de patrimoniu, atestat
Păcurariu Oana: -restaurator corp carte de patrimoniu, atestat
Oprică Nicoleta: -restaurator corp carte de patrimoniu, atestat
Albei Valentina: -restaurator legătură carte de patrimoniu, atestat
Rotaru Gabriela : -restaurator legătură carte de patrimoniu, atestat
Corbeanu Gabriela: -restaurator legătură carte de patrimon, atestat
Lixandru Marinela: -restaurator legătură carte de patrimoniu, atestat
Nica Flavian : -conservator- investigator patrimoniu,în atestare

Instruire
Instruirea practică şi formarea viitorilor restauratori - este deja o tradiţie în acest laborator. De-a lungul anilor aici s-au format zeci de restauratori, acum răspândiţi prin labora toare de profil din ţară şi străinătate. Durata instruirii practice pentru profesia de restaurator  carte de patrimoniu este: doi ani pentru corp carte şi doi ani pentru legătură carte.
Pregătirea impune prezenţă zilnică şi se face sub îndrumarea directă a unui restaurator cu experienţă.

Instruirea pentru conservare preventivă - se face prin organizare de cursuri, adaptate cerinţelor grupurilor ţintă, prin ateliere profesionale, vizite de documentare profesională etc.
Colaborăm de cinci ani  cu Centrul de Pregătire şi Perfecţionare în Cultură, M.C.C.P.N., la programe organizate la nivel naţional prin centru.

Legislaţie
Legile şi normele  pe care se bazează  acest domeniu complex de activitate sunt:
  • Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Bibliotecii Naţionale a României, Nr. 2199 / 01.04.2008;
  • Legea  Nr.182 /25.10.2000, privind Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional Mobil;
  • Hotărâre de Guvern Nr. 1546/18.12.2003, privind aprobarea Normelor de conservare şi Restaurare a Bunurilor Culturale Mobile Clasate;
  • Legea Nr.334 / 2004 republicată – Legea Bibliotecilor;
Contact
Persoana de contact: Nesfântu Mariana-Lucia
Telefon: 021- 317 78 05
e-mail:

sus

cataloage/baze de date

 
 

38th ISSN Directors' Meeting

 

National Library of Romania
Bucharest, 21-25th October 2013
 

vizitaţi Biblioteca Naţională

 
 

Biblioteca Digitală Naţională

 
 

CASIDRO

 
 

Reviste BNR

 
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2014 Biblioteca Naţională a României