Donaţia Duinea
În anul 2000, Constanţa Duinea, soţia artistului şi colecţionarului Dafinel Duinea, a donat Bibliotecii Naţionale un număr de 13.368 de ex-librisuri (o parte dintre acestea semnate chiar de Dafinel Duinea, restul fiind lucrări ale unor artişti români şi străini, aflate în colecţia sa).
Aceste piese sunt incluse în catalogul-album Ex-libris în colecţiile BNR, din care au apărut deja până în prezent două volume, cel de-al treilea fiind în curs de publicare.
În 2010, donaţia Duinea s-a îmbogăţit, prin amabilitatea dnei Constanţa Duinea, cu un lot consistent de piese de corespondenţă purtată de Dafinel Duinea cu peste 150 de colecţionari şi creatori de ex-libris din ţară şi din străinătate, între anii 1974-1994.
Un adevărat maestru al ex-libris-ului românesc, Dafinel Duinea declara în revista Biblioteca - Buletin de biblioteconomie din 1 martie 1980: „Prin intermediul ex-libris-urilor făcute de mine, am stabilit legături umane şi artistice cu oameni de artă şi colecţionari din întreaga lume.”
inapoi