caută:   
 
 

revista bibliotecii naţionale a româniei

 
Lansată în 1995, Revista Bibliotecii Naţionale a României este una dintre principalele „interfeţe” ale Bibliotecii Naţionale cu publicul său. Revista are o apariţie semestrială şi este distribuită în sistemul de biblioteci publice, universitare şi specializate din ţară, precum şi în exterior, prin schimb internaţional. Publicul-ţintă este format din cercetători, documentarişti, bibliotecari, arhivişti şi studenţi. Sumarele acordă spaţiu în mod egal celor trei domenii principale stabilite prin politica editorială a publicaţiei:
• conservarea, restaurarea şi valorificarea colecţiilor de documente, în special a celor de patrimoniu;
• noutăţi în biblioteconomie şi ştiinţele informării;
• interdisciplinaritate (antropologie culturală şi istoria mentalităţilor, artă, literatură, istoriografie, etc.).
Biblioteca Naţională a României, cu activităţile (inclusiv cele culturale şi de promovare), produsele şi serviciile sale de specialitate, cu colecţiile şi cu istoria sa, reprezintă principalul obiect de studiu al Revistei Bibliotecii Naţionale a României, însă redacţia este interesată şi de articolele informative şi de studiile privind structurile organizaţionale infodocumentare şi fenomenele culturale semnificative, la nivel naţional.

cataloage/baze de date

 
 

Biblioteca Digitala Nationala

 
 

CASIDRO

 
 

Reviste BNR

 
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2012 Biblioteca Naţională a României