Misiunea Bibliotecii Naţionale a României
Biblioteca Naţională a României are ca misiune identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional, precum şi a fondului Românica, fond ce reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate.
Organizează Depozitul Legal, principală sursă documentară în ceea ce priveşte cunoaşterea culturii şi civilizaţiei româneşti.
Asigură accesul liber la colecţiile sale – parte esenţială a memoriei poporului român – atât generaţiei de azi, cât şi celor viitoare, în scop de educare, cercetare, studiu şi informare.
Viziunea Bibliotecii Naţionale a României
Instituţie patrimonială esenţială, Biblioteca Naţională a României conservă, gestionează şi valorifică o parte importantă a tezaurului cultural naţional scris şi participă la construirea unei societăţi moderne, dinamice şi bine informate, prin integrarea la nivel naţional a resurselor documentare şi informaţionale, deschizând o cale către cunoaştere, în general, şi către cunoaşterea culturii şi spiritualităţii româneşti, în special.
Adevărat centru naţional de informare, Biblioteca Naţională a României se află în slujba educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, în scopul dezvoltării sociale, culturale şi economice a ţării.