Atelier de carte. Biblia. [Lat.] – incunabul din anul 1482
28 ianuarie 2016
Joi, 28 ianuarie 2016, la Biblioteca Naţională a României – Sala pentru copii și tineret „Ionel Teodoreanu”, etajul 1 – va avea loc un nou Atelier de carte rară, cu tema: Biblia. [Lat.] – incunabul din anul 1482.
Copiii sunt așteptați, așadar, la un atelier de bibliologie și pictură în care li se va prezenta un incunabul din colecțiile Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României: Biblia tipărită în anul 1482, la Nürnberg, de unul dintre principalii editori de incunabule din Europa, Anton Koberger.
Coordonat de Dana Panighianţ, artist plastic şi bibliotecar, Atelierul de carte rară se adresează copiilor cu vârste între 6-12 ani.
Participarea la atelier este gratuită.
Ore de desfăşurare: 18:30-20:00.
Înscrierea se face pe baza permisului de cititor (eliberat pe loc), în limita locurilor disponibile, prin completarea
formularului online.
inapoi