Atelier de carte rară. Copiști de manuscrise și tipografi de carte veche
17 mai 2017
Vineri, 26 mai 2017, la ora 18:30, în Sala Multimedia „Sergiu Celibidache” (Mezanin), va avea loc o nouă întâlnire în cadrul seriei Ateliere de carte rară, organizate de Biblioteca Națională a României.
Luna aceasta, suntem onorați să îl avem invitat pe domnul Ion Andrei Țârlescu, cercetător în cadrul Cabinetului de manuscrise și carte rară al Bibliotecii Academiei Române, care ne va dezvălui tainele cărții românești vechi, în veșmânt slavon și grec, și ale scriptoriilor și tipografiilor în care aceasta era realizată.
Manifestarea urmăreşte să aducă în atenţia publicului frumusețea și bogăția patrimoniului cultural scris, piatra de temelie a culturii și literaturii românești actuale.
Coordonate de Dana Panighianţ, artist plastic şi bibliotecar, Atelierele de carte rară se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.
Participarea este gratuită pe baza permisului de cititor, care se poate elibera ad-hoc.
inapoi