home hartă site termeni şi condiţii înscriere cititori politica gdpr contact

evenimente culturale

Mihail Kogălniceanu – 200 de ani de la naştere
6 septembrie 2017

Miercuri, 6 septembrie 2017, la Biblioteca Naţională a României (spaţiul expoziţional Buzunarul UNU, parter) se va deschide expoziţia Mihail Kogălniceanu – 200 de ani de la naştere, care îşi propune să omagieze activitatea politică şi creaţia istorică, publicistică şi literară a acestui neobosit luptător pentru naşterea şi consolidarea naţiunii române moderne.

În ilustrarea subiectului, am făcut apel la bogatul fond de documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale (cabinetele: Periodice Româneşti Vechi, Carte Veche Românească, Fotografii şi Arhiva Istorică – în care se păstrează și Fondul Mihail Kogălniceanu, fond provenit de la Fundaţia Mihail Kogălniceanu, întemeiată în 1935, în scopul perpetuării şi valorificării memoriei şi moştenirii culturale a unuia dintre cei mai mari oameni politici români).

Din fondul general al Bibliotecii Naţionale a României (colecțiile curente) este prezentată și o selecţie de broşuri cu cele mai însemnate discursuri ținute de Mihail Kogălniceanu, publicate antum, precum şi numeroase ediţii critice ale operei sale, publicate, de-a lungul secolului XX, de nume importante, precum: Petre V. Haneş, Gabriel Drăgan, G. Bogdan-Duică, Ion Pillat, Nicolae Cartojan, Andrei Oţetea, Dan Simonescu, Augustin Z. N. Pop, Geo Şerban, Dan Beridei, N. Chiachir şi Georgeta Filitti.

Cu ajutorul fotografiilor şi documentelor, este creionat portretul omului Kogălniceanu şi al operei sale începute la vârsta de doar 20 de ani, cu trei ambiţioase studii istorice, și până la ultimul discurs, rostit cu puţin timp înainte de moarte, în 1891, în plenul Academiei Române.

Expoziţia Mihail Kogălniceanu – 200 de ani de la naştere poate fi văzută până în 31 decembrie 2017. Intrarea este liberă.

Curator: Adriana Dumitran – Colecții Speciale. Cabinetul de Fotografii

Om al începuturilor, cu intuiţia marilor direcţii, dar și cu energia, tenacitatea şi abilitatea de a le urma, Mihail Kogălniceanu a rămas legat – în memoria contemporanilor, dar și a urmașilor – de momente definitorii ale culturii şi istoriei naționale.

Venind pe lume în 6/18 septembrie 1817, la Iaşi, ca primul născut al vornicului Ilie Kogălniceanu şi al soţiei sale, Catinca Stavilla, Mihail Kogălniceanu şi-a început educaţia în 1827, în casa părintească a viitorului său tovarăş de idealuri paşoptiste, Vasile Alecsandri, prin lecţiile ținute aici de patriotul maramureşean Gherman Vida, cel care i-a deschis şi cultivat pasiunea pentru studiul istoriei naţionale. Această pasiune îl va însoți şi pe timpul studiilor la Pensionul Victor Cuénim – urmat împreună cu Vasile Alecsandri şi Alexandru Ioan Cuza – şi la Institutul Francez de la Miroslava, lângă Iaşi, absolvit în 1831. În această perioadă, începe să colecţioneze manuscrise de cronici vechi şi documente despre istoria românilor. Beneficiind de protecţia şi sprijinul domnitorului Mihail Sturdza, va ajunge să studieze, alături de fiii acestuia, în Franţa, la Lunéville, unde se va perfecţiona în studiul limbilor latină, greacă, franceză şi germană. În urma intervenţiei consulului rus la Iaşi, care considera mediul francez mult prea liberal pentru nişte fii de domn şi de boier, aceştia părăsesc Franţa, în favoarea Berlinului. Între anii 1835-1837, Kogălniceanu va studia la Universitatea din Berlin, unde interesul său crescând pentru studiul istoriei – îndeosebi al istoriei naţionale – va fi încurajat de marile personalităţi culturale pe care a avut ocazia să le cunoască: istoricul Leopold Ranke, marele geograf şi naturalist Alexandre Humboldt etc. În 1837, va publica la Berlin primele sale lucrări de istoric: Romänische oder wallachise Sprache und literatur, Esquisse sur l’histoire des moeurs et la langue des Cigains… şi Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens. Contactul, prin intermediul călătoriilor, cu civilizaţia și cultura europeană, cu ideile liberale ale epocii, care încurajau mişcările de unificare naţională, de reforme sociale, de emancipare şi împroprietărire a ţăranilor, dar şi observarea directă a diferenţelor de organizare socială, de statut economic şi de condiţii de trai ale diferitelor categorii sociale, în special ale ţărănimii, au semănat în mintea tânărului Kogălniceanu viitoarele idei politice pe care le-a urmărit mai apoi toată viaţa.

Revenit în Moldova în 1838, Kogălniceanu se va dedica activităţii publicistice şi de avocat. Până la momentul revoluţionar de la 1848, prin intermediul publicaţiilor sale, Kogălniceanu va pune bazele mişcării naţionale şi de construire a culturii naţionale. Principiile enunţate în programul Daciei Literare (1840), de încurajare a creaţiei literare originale, în limba română, care să valorifice trecutul şi folclorul naţional, vor fi urmate de pleiada de personalităţi care au format generaţia pașoptistă. Va edita vechi documente şi cronici, dar şi publicaţii de răspândire a cunoştinţelor generale: Foaia sătească a Prinţipatului Moldovii (1840-1845), Arhiva românească (1841, 1845), Calendar pentru poporul românesc (1842-1846), Foaie ştiinţifică şi literară (1844), Letopiseţurile Ţării Moldovei (1845, 1846, 1852). Îşi va asuma, împreună cu Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi, conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, va scrie literatură (romanul Iluzii pierdute – 1844) şi va încerca, împreună cu Costache Negruzzi, să schimbe gusturile culinare şi, în ultimă instanţă, culturale, ale societăţii moldovene, prin cartea de bucate de influenţă franceză 200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti (1841).

Intră, inevitabil, în conflict cu regimul politic al domnitorului Mihail Sturdza, aflat sub influenţa rusească, fiind surghiunit la Mănăstirea Râşca (1844) și pe moşia părintească.

În Revoluţia moldovenească de la 1848, înăbuşită rapid de autorităţi, Kogălniceanu a jucat un rol din umbră; cu toate acestea, va fi urmărit şi nevoit să se refugieze la Cernăuţi, unde redactează Proiectul de Constituţie pentru Moldova şi Dorinţele partidei naţionale din Moldova – manifestul revoluţionarilor moldoveni. Unirea Moldovei cu Ţara Românească este văzută de el drept „cheia de boltă a edificiului naţional”. Tot la Cernăuţi, redactează Protestaţie!, în care cere egalitate în drepturi şi datorii, desfiinţarea boierescului şi a deosebirilor de stări, prefacerea în proprietari a locuitorilor săteni, eliberarea robilor particulari.

Odată cu instalarea noului domnitor Grigore Alexandru Ghica, Kogălniceanu va ocupa funcţii în administraţia publică, începând astfel epoca sa de luptător pentru înfăptuirea Unirii Principatelor. La 1 octombrie 1855, sub conducerea sa, este lansat ziarul Steaua Dunării, „cel întâi ziar politic pe al cărui steag era scris: Unirea”. În 1856, se numără printre întemeietorii societăţii Unirea, iar în 1857 este ales membru în Divanul ad-hoc care se va pronunţa pentru Unirea Principatelor. În ianuarie 1859, va juca un rol important în dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al celor două principate.

Cariera sa politică din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, îndeosebi în perioada octombrie 1863 – ianuarie 1865, va sta sub semnul marilor reforme sociale şi al legilor de organizare a statului român modern, adoptate cu preţul loviturii de stat din 2 mai 1864. Adoptarea, în 1864, a Legii rurale, de împroprietărire a ţăranilor, a fost una dintre cele mai importante realizări ale sale, pentru care nu a precupeţit niciun efort.

După înlăturarea de la putere a lui Alexandru Ioan Cuza şi urcarea pe tron a Domnitorului Carol I, Kogălniceanu s-a implicat activ în viaţa parlamentară şi politică a țării, participând la coagularea şi constituirea Partidului Naţional Liberal. A fost în numeroase ocazii ministru în guvernările liberale, până în 1880, jucând un rol important ca ministru al Afacerilor Străine, în 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă şi în timpul Congresului de Pace de la Berlin, pentru apărarea integrităţii teritoriale a Principatelor. Numele său este legat de declaraţia de Independenţă de la 9 mai 1877, când a declarat în faţa Adunării Deputaţilor: „Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare [...]. Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, şi mai cu deosebire de la 1848 încoace”. În ultimul deceniu de viaţă, s-a distanţat de linia politică a lui I. C. Brătianu. Între 1887 şi 1890, va deține funcția de Preşedinte al Academiei Române. Se stinge din viaţă la 20 iunie 1891, la Paris.

Proteică, împlinită în marile sale aspiraţii, asemenea operelor multora din reprezentanţii generaţiei paşoptiste, opera lui Mihail Kogălniceanu este un exemplu de putere de muncă şi de tenacitate în urmărirea unor mari idealuri.

inapoi