caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Deschiderea sezonului 3 al Stagiunii de colecție, de Ziua Culturii Naționale

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, publicul bucureștean este invitat la deschiderea Stagiunii de colecție de la Biblioteca Națională a României, care va avea loc luni, 14 ianuarie, de la ora 17:30. 

Sub genericul Coloane Culturale Românești, actrița Lamia Beligan și ansamblul Musica Viva, alcătuit din pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea, propun un spectacol aparte de poezie și muzică, în care versurile lui Mihai Eminescu se vor împleti cu armonii compuse de George Enescu, George Ștephănescu, Paul Constantinescu și Doru Popovici. 

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa .

Recitalul pune în lumină forme incipiente inedite ale versurilor eminesciene. 
Actrița Lamia Beligan, fiica maestrului Radu Beligan, va explora astfel laboratorul de creație al poetului și va reface drumul parcurs de Eminescu, de la idee la creație, dezvăluind formele care au intermediat poeme precum Glossă, Scrisoarea I, Icoană și privaz.

Expoziția realizată special pentru acest eveniment va reuni partituri vechi 
româneşti, pe versuri de Mihai Eminescu, păstrate în Colecţiile Speciale ale 
Bibliotecii Naționale: Veselia Română, Eminescu, Cântece şi Balade, apărute între anii 1880-1897 la editurile Magazinul Conservatorului – Iaşi, Jean Feder – Bucureşti, H. Zeidner – Kronstadt (Braşov). 

Cu această ocazie, publicul va putea vedea și partitura generală a Concertului pentru Pian şi Orchestră de Paul Constantinescu, care prezintă dedicaţia autografă a compozitorului, pentru dirijorul George Georgescu, din 2 Ianuarie 1956.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști: Raluca Bucinschi – 
Biblioteca Națională și Sebastian Crăciun – Radio România Cultural.

Spectacolul, care are loc în spaţiul Symposium (parter), face parte din proiectul ambițios, intitulat „100 de ani în 100 de concerte”, derulat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri, alături de public, tineri artiști aflați în plină afirmare, dar și alături de cei mai buni artiști consacrați ai României.

Stagiunea de colecție, ajunsă în anul 2019 la sezonului 3, este un proiect cultural propus de UCIMR, finanțat de Primăria Sectorului 1 București, prin Centrul Cultural Sector 1, în cadrul programului „Centenar pentru toți – Sesiunea 2017-2020”.

„Volumul” 2 al Stagiunii de colecție va avea loc luni, 28 ianuarie, de la ora 17:30, invitat fiind Corul Canticum, dirijat de Răzvan Rădos.

Parteneri: ExcesMusic, programul Oportunități la tine acasă derulat de UCIMR, Asociația Pro Valores, Biblioteca Națională a României.

Parteneri media: Enjoy TV, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Agentia de carte, Romania pozitivă.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

Instrumente pentru Editori

 
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 

Programul bibliotecii

 
Înscrieri cititori:
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 17.45
Marţi, Joi : 12.00 – 19.45

Accesul cititorilor în spațiile deschise:
Luni, miercuri, vineri: 08.00 – 18.00
Marţi, joi: 08.00 – 20.00
Sâmbătă: 09.00 – 17.00 

Îndrumare şi săli de lectură colecții curente (inclusiv American Corner):
Luni, Miercuri, Vineri : 10.00 – 18.00
Marţi, Joi : 12.00 – 20.00

Săli de lectură colecții speciale:
►Sala „Alexandre Saint Georges” (bibliofilie, manuscrise, fotografii, arhivă istorică etc.), etajul V: marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Sala audio-video „George Enescu” este închisă temporar, începând cu 5 iunie 2018. Documentele muzicale de colecţii speciale pot fi consultate la sala „Alexandre Saint Georges", etajul V:  marţi – joi, între orele 10.00 – 18.00.

Marți, Miercuri, Joi: 10.00 - 12.30

Centrul Național ISBN-ISSN-CIP - relații cu publicul prin telefon:
Luni - vineri: 12.00 - 16.00
 

Sunetul paginilor

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!



Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2019 Biblioteca Naţională a României