caută:   
 
 

evenimente culturale

 

Biblioteca și provocările secolului XXI

Sub patronajul Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, Biblioteca Națională a României organizează, în data de 23 aprilie 2021, dezbaterea cu tema „Biblioteca și provocările secolului XXI”, eveniment dedicat aniversării a 65 de ani de prezență a României în UNESCO.
Am ales această zi pentru că, în 23 aprilie, tot ca urmare a unei inițiative UNESCO, la nivel mondial se celebrează Ziua cărții și a drepturilor de autor. Această dată este una specială pentru bibliotecile din România, ele sărbătorind, de asemenea, și Ziua bibliotecarului.
Privită din punct de vedere istoric, biblioteca este instituția ce are ca principale atribuții constituirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea și conservarea colecțiilor de documente, în scopul utilizării acestora pentru informare, cercetare, educație sau recreere. De-a lungul timpului, sub presiunea noilor realități sociale și tehnologice, bibliotecile și-au completat și redefinit rolul, devenind, totodată, actori esențiali în comunitatea în care activează, parteneri în educație, promotori ai culturii și ai creației artistice de valoare. În plus, pandemia de covid-19 a schimbat și mai mult felul în care bibliotecile se raportează la public, obligându-le să facă față unor realități pentru care nu erau în totalitate pregătite. 
De aceea, este mai important ca oricând să vorbim despre Bibliotecă în contextul provocărilor secolului XXI și să încercăm să identificăm cele mai potrivite căi de urmat pentru a rămâne instituții relevante în peisajul cultural și educațional național. 
În cadrul dezbaterii, vor fi aduse în discuție teme de interes privind legislația drepturilor de autor, digitalizarea ca fenomen global, evoluția bibliotecilor ca instituții care asigură accesul la informație pentru toate categoriile de public.  
Și pentru a celebra cum se cuvine cei 65 de ani de prezență a României în UNESCO, Biblioteca Națională a României a organizat la sediul său o expoziție de carte, ce reunește peste 200 de lucrări din fondurile sale curente, apărute după anul 1990, o invitație deschisă de a călători printre cele mai renumite frumuseţi ale României, comori vechi, care trebuie cunoscute, înţelese şi iubite, o adevărată carte de vizită de oferit celor ce vor să descopere România, să-i înțeleagă istoria și felul unic de a fi al locuitorilor ei. 
Anul 2020 a fost unul greu pentru noi toți, iar sprijinul primit din partea unor cititori ne-a fost de un real ajutor. De aceea, în contextul Zilei Mondiale a Cărții, am decis să le mulțumim, oferindu-le cărți care sperăm să îi inspire.



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 
Program
Luni-Vineri: 11.00-15.00
 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-18:00
marți, joi: 12:00-20:00

Sala de lectură „Mihai Eminescu” (etaj 1)
luni, miercuri, vineri: 10:00-18:00
marți, joi: 12:00-20:00

Sala de lectură „Alexandre Saint-Georges” (etaj 5)
luni - vineri: 09:00-17:00

Dragi utilizatori,
Vă anunţăm inchiderea pentru public a Arhivei Istorice din cadrul Colecţiilor Speciale în perioada 16.08.2021 – 27.08. 2021
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2021 Biblioteca Naţională a României