caută:   
 
 

evenimente culturale

 

ENRICO CARUSO - 150 de ani de la naștere

La data de 25 februarie toată comunitatea muzicală și nu numai, îl aniversează pe cel care, în 1897, studiind pentru rolul lui Rodolpho din La Bohème de Giacomo Puccini, merge la vila compozitorului pentru a obține acordul său  privind interpretarea acestui rol. După ce a cântat câteva măsuri din aria primului act, „Che gelida manina”, Puccini se roteşte pe scaun și  murmură uimit: „Cine te-a trimis la mine? Dumnezeu?”
Este vorba despre marele tenor, Enrico Caruso, născut la Napoli, în 25 februarie 1873, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 150 de ani. 

Biblioteca Naţională deţine o arhivă sonoră cu  înregistrări ale tenorului Enrico Carusso pe discuri de ebonită sau vinil,  precum şi  variantele remasterizate ale acestora, realizate de  mari companii producătoare precum: BMG Clasics, ORF, Sony Music Entertainment sau Membran Music, unde Caruso interpretează muzică diversă, de la arii celebre  din opere sau operete,  la iubitele canţontele napoletane. 

Debutul lui Carusso coincide cu începutul secolului al XX-lea, când lumea operei se îndepărta de stilul bel canto (cântat frumos), cu accent pe artificiu și vibrato, mergând spre o abordare verismo (realistă). Căldura și sinceritatea vocii și a personalității sale au strălucit în acest stil mai natural și au stabilit standardul pentru marii contemporani precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo și José Carreras.
Prin exploatarea industriei fonografului în curs de dezvoltare, Caruso este, de asemenea, în mare măsură responsabil pentru interesul larg pentru opera anilor 1910 și 1920, despre care Stanley Jackson scrie în cartea sa Caruso, “s-ar putea să nu fie niciodată rivalizat, pentru că tenorii de mai târziu nu au putut spera să se găsească într-o poziție la fel de neaşteptată, precum a micuţului şi inimosului napoletan”. 
Provenind dintr-o familie săracă, în copilărie a primit foarte puțină educație formală; singura sa pregătire într-un cadru social,  venind de la corul bisericii, unde  afişează o voce pură și o memorie muzicală foarte bună. De cele mai multe ori, însă,  lipseşte de la repetiţiile corului cântând cu menestrelii de stradă,  pentru patronii cafenelelor.
La vârsta de zece ani, Caruso începe să practice o varietate de meserii ușoare – mecanic, țesător de iută – dar pasiunea pentru cântat l-a readus deseori în stradă. Opt ani mai târziu, un bariton aspirant pe nume Eduardo Missiano l-a auzit pe Caruso cântând lângă o piscină locală. Fiind impresionat de vocea acestuia, îl prezintă profesorului său de canto, Guglielmo Vergine care îi compară vocea lui Caruso cu „vântul care fluieră prin horn”, după cum povesteşte Michael Scott în cartea sa The Great Caruso. Însă lecţiile se finalizează după trei ani, iar “pregătirea muzicală formală a lui Caruso rămâne aproape la fel de slabă ca și educația sa școlară. Nu putea citi o partitură decât cu dificultate. Nu cânta la nici un instrument muzical. Cânta în mare parte după ureche.
Caruso a fost încurajat în ambiţiile sale muzicale timpurii de mama sa, care, din păcate, se stinge în anul  1888. La 18 ani, foloseşte banii pe care îi câștigase cântând într-o stațiune italiană, pentru a-şi cumpăra prima pereche de pantofi noi. Progresul său ca animator plătit a fost însă întrerupt de 45 de zile de serviciu militar obligatoriu, iar în 1894, după eliberarea din armată, reîncepe să cânte.
La 15 martie 1895, la vârsta de 22 de ani, Caruso își face  debutul profesional pe scena Teatrului Nuovo din Napoli, în opera, acum uitată, L'Amico Francesco, a compozitorului amator Mario Morelli. A urmat un șir de angajamente ulterioare în teatrele de operă din provincie și a primit instrucțiuni de la dirijorul și profesorul de voce Vincenzo Lombardi, care i-a îmbunătățit notele înalte și i-a şlefuit stilul. 
În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, Caruso joacă într-o serie de teatre din toată Italia până în 1900, când a fost recompensat cu un contract pentru a cânta La Scala din Milano. Debutul său La Scala a avut loc pe 26 decembrie a acelui an, în rolul lui Rodolfo din La Bohème de Giacomo Puccini, sub conducerea lui Arturo Toscanini. Ulterior, va cânta la Monte Carlo, Varşovia şi Buenos Aires această perioadă fiind esențială în cariera sa. În perioada 1899–1900, va apărea în fața țarului și aristocrației ruse la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg și la Teatrul Bolșoi din Moscova, ca parte dintr-o companie de turneu de cântăreți italieni de primă clasă.
Primul rol de operă major pe care l-a creat Caruso a fost Federico în L'arlesiana (1897) de Francesco Cilea, urmând Loris în Fedora (1898) de Umberto Giordano la Teatro Lirico, din Milano. În februarie 1901, Caruso  participă la un concert măreţ organizat de dirijorul Arturo Toscanini La Scala, pentru a marca moartea recentă a lui Giuseppe Verdi. Printre cei care au apărut alături de el la concert s-au numărat și alți doi tenori italieni de seamă, Francesco Tamagno şi Giuseppe Borgatti. 
O lună mai târziu, pe 11 aprilie, a fost angajat de Gramophone Company să facă primul său grup de înregistrări sonore într-o cameră de hotel din Milano, pentru o taxă de 100 de lire sterline. Aceste zece discuri au devenit rapid best-seller-uri, contribuind la afirmarea lui Caruso, în vârstă de 29 de ani, în întreaga lume vorbitoare de limbă engleză. Conducerea Operei Regale din Londra, Covent Garden,  semnează un contract pentru un sezon de apariții în opt opere diferite, de la Aida de Verdi la Don Giovanni de Mozart. Debutul său de succes la Covent Garden a avut loc pe 14 mai 1902, ca Duce de Mantua în Rigoletto de Giuseppe Verdi, având-o alături pe soprana australiană, Nellie Melba, în rolul  Gildei. 
Dacă pentru rolul Tosca, din  opera cu acelaşi nume,  Pucinni  apelase la soprana Hariclea Darclée,  rolul lui Dick Johnson din opera La fanciulla del West, va fi conceput pentru vocea lui Caruso
În primii ani ai secolului al XX-lea, Caruso susține concerte în Italia, Portugalia și America de Sud, pentru ca în 1903 să debuteze la Metropolitan Opera din New York. La 1 februarie 1904 va începe colaborarea cu Victor Talking Machine Company, imprimând primele sale discuri americane și semnând un contract financiar profitabil. Această colaborare se va extinde până în 1921, când a decedat. 
Pe lângă angajamentele sale regulate la Metropolitan Opera,  Caruso  a susținut recitaluri și spectacole de operă într-un număr mare de orașe din Statele Unite şi Canada, precum și în Europa, Franța, Belgia, Monaco, Austria, Ungaria şi Germania, până la izbucnirea Primului Război Mondial. 
În perioada de război va întreprinde turnee în țările sud-americane precum Argentina, Uruguay, Brazilia, Mexico City.
După ce Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial, în 1917, Caruso a întreprins o amplă activitate de caritate, strângând bani pentru cauze patriotice legate de război, susținând concerte caritabile şi participând cu entuziasm la acțiunile Liberty Bond. 
La data de 11 decembrie 1920 în timpul unei reprezentaţii, suferă  o hemoragie la gât, iar spectacolul se anulează la sfârșitul actului 1. Chiar dacă va mai susţine,  cu mari eforturi, trei spectacole, pe 24 decembrie va primi diagnosticul  de pleurezie purulentă și empiem. Este supus mai multor proceduri chirurgicale, însă starea de sănătate se deteriorează rapid, ceea ce va duce la decesul său, la 2 august 1921, la doar 48 de ani.
Datorită înregistrărilor sale extraordinar de populare, Caruso este una dintre cele mai faimoase personalități ale divertismentului din zilele sale, iar faima sa a continuat să reziste până în prezent. El a fost unul dintre primele exemple de celebritate media globală, iar dincolo de înregistrări, numele lui Caruso a devenit familiar pentru milioane de oameni din întreaga lume prin intermediul ziarelor, cărților, revistelor şi tehnologiei noii media a secolului al XX-lea: cinema, telefon și telegraf.
În cartea sa, "Caruso's Method of Voice Production", Mario Marafioti spunea "Caruso a fost un cântăreț înnăscut, și unul perfect, prin voință aproape divină și supraomenească. A ascultat mai degrabă chemarea inimii sale decât a  influențelor tehnice, sentimentul său fiind singurul său ghid în cânt. Totul în el era instinctiv și intuitiv”. 

 
 



inapoi

cataloage/baze de date

 
 

BIBLIOstand

 

 

Biblioteca Naţională Digitală

 
 


Digitizări recente
 Browser recomandat
Internet Explorer
 

Programul bibliotecii

 
Spații libere pentru lectură
luni - vineri: 08:00-20:00
sâmbătă: 09:00-18:00

Birou Înscrieri
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50
marți, joi: 12:00-19:50

Săli de lectură deschise:

- Sala de științe filologice Mihai Eminescu (etaj I, Corp C): 
luni, miercuri, vineri : 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

- Sala de copii și tineret Ionel Teodoreanu (etaj I, corp A):
luni, miercuri, vineri: 10:00-17:50 / marți, joi : 12:00-19:50

Sala Ludoteca Apolodor din Labrador (etaj mezanin):
luni, marți, miercuri, joi, vineri: 9.00-14.00 

- Centrul de Resurse și Informare American Corner București (etaj 1, corp E):
luni, vineri: 8:30-16:30; marți, miercuri, joi: 10:00-18:00 (inclusiv împrumut la domiciliu)

- Sala multimedia George Enescu (etaj 6, corp A):
luni - vineri: 09:00-17:00

- Sala de presă Gr. Asachi (etaj 2, corp E):
Programare la adresa comunicarea.colectiilor@bibnat.ro.

- Sala de colecții speciale Alexandre Saint-Georges (etaj 5, corp A):
luni-vineri: 09:00-17:00
 

Instrumente pentru editori

 
 

CASIDRO

 
 

Voluntar la Biblioteca Naţională

 
Programul Voluntar la Biblioteca Naţională” vă oferă oportunitatea de a juca un rol activ în activitatea și promovarea Bibliotecii.
 

legături

 
 

proiecte europene

 
The European Library
Căutare în 47 de biblioteci naţionale europene!




Europeana – Biblioteca digitală, muzeu şi arhivă
www.europeana.eu

Manuscriptorium – portalul manuscriselor europene
www.manuscriptorium.com
 
 
 
 
Copyright © 2024 Biblioteca Naţională a României