„[...] opera marelui Florentin, care și acum după trecere de 600 de ani e tot atât de tânără și încrezătoare în puterea ei de viață, ca și în momentul când a eșit din mâna lui Dante. Atât de puternică a fost suflarea de viață ce a știut să-i inspire marele maestru".
„[...] De asemenea, a scris Commedia, în cuprinsul căreia, cu rime elegante și cu splendide și subtile puncte de vedere morale, naturale, astrologice, filosofice și teologice, cu frumoase și noi metafore, comparații și compoziții lirice, a creat și a interpretat, în o sută de capitole sau cânturi, existența și alcătuirea Infernului, a Purgatoriului și a Paradisului, în cel mai înalt mod posibil, astfel încât acest tratat poate fi citit și înțeles de cei cu minte subtilă."
Areal citadin binecuvântat de-a lungul veacurilor cu un tezaur cultural și arhitectonic uriaș, mărturie fiind centrul istoric de o frumusețe rară, aflat pe Lista Patrimoniului Mondial Unesco din anul 1982, Florența este un Paradis pentru iubitorii de artă, științe, literatură și vechi tradiții artizanale precum orfevrăria, ceramica, legătoria de carte, fabricarea hârtiei, marmorarea acesteia ș.a.m.d.
„Florencia", sec. al XV-lea
ilustrație xilogravată.
HARTMANN SCHEDEL.
Liber chronicarum.
Nürnberg: Anton Koberger pro Sebaldo Schreyer et Sebastiano Kammermeister, 12 VII 1493.
Colecții Speciale, Cabinetul de Bibliofilie.
În Quattrocento-ul italian, sub ocrotirea destoinicilor bancheri, conducători politici și mecena din familia Medici, un număr impresionant de artiști iluștri a consacrat Florența ca nucleu al artelor, astăzi fiind recunoscută drept leagăn al culturii renascentiste. Se cuvine să îi amintim pe Brunelleschi, Ghiberti, Masaccio, Fra Angelico, Donatello, Filippo Lippi, Andrea del Verrocchio, Domenico Ghirlandaio, Botticelli, Filippino Lippi, însă enumerarea poate continua la nesfârșit. Tot aici, au creat pentru o vreme titanii Renașterii Târzii și ai Manierismului, Leonardo, Michelangelo, Rafael, apoi Pontormo, Bronzino, Cellini... și toată această nemuritoare pleiadă de maeștri străluciți sub ochiul atent și documentat al biografului și istoricului de artă italian, Giorgio Vasari, la rândul său arhitect și pictor cu realizări notabile.
La Colle, Giotto. La Arezzo, Petrarca. La Pisa, Galilei. La Vinci, Leonardo. La Caprese, Michelangelo. La Florența, Dante... Constelație neverosimilă pentru un spațiu restrâns, putând să lumineze într-o epocă un întreg continent. Ea a fost posibilă, cred, între multe alte cauze, și datorită faptului că Toscana are ceea ce aș numi o geografie intelectuală, singura, din tot ce am văzut, care mi-a dat această impresie. La Florența, nu e de mirare că poți trăi o asemenea impresie, ce ți se impune pe măsură ce încerci s-o analizezi. Ce oraș din lume are pe ziduri plăci de marmură cu citate din Dante?"
În imaginile literare pe care poetul a reușit să le proiecteze în veșnicie, strălucesc atât nestematele cunoașterii - erudiția acestuia fiind relevată la tot pasul de trimiteri la literatura antică, filosofia scolastică și la preceptele epocii al cărei însuși exponent era - cât și spectrul trăirilor lui lăuntrice, cu înălțimile și abisurile eului său, recognoscibile în fiecare dintre noi. Evocând o bogăție de manifestări ale omenescului în fața misterelor vieții și ale morții, meditațiile lui Dante transcend veacurile și lasă urme adânci asupra celor care doresc să le cuprindă deopotrivă în spirit și în inimă. Acestea nu contenesc să ne vorbească, să ne însuflețească, inspirându-ne o profundă melancolie ori oferindu-ne mângâiere și înseninare.
DANTE ALIGHIERI. L'Enfer.
Paris: Librairie de L. Hachette et Cie, 1861.
Detaliu ilustrație semnată Gustave Doré.
Colecții Speciale, Cabinetul de Bibliofilie.
Reflectând asupra terținelor „Divinei Comedii", aflăm, ca într-o oglindă, simțăminte proprii naturii umane, fără deosebire și necondiționate de trecerea timpului. Probabil că, înainte de orice, se conturează nostalgia, bine-cunoscutul sentiment de dor și de regret, de aspirație neîmplinită, privind fie o lume mai demult apusă, un oraș de suflet, un loc intangibil, în care nu ne mai este îngăduit să ne întoarcem, fie o perioadă de aur a vieții ori o dragoste devenită inaccesibilă.
Al doilea cerc al Infernului: îndrăgostiții Paolo Malatesta și Francesca da Rimini.
DANTE ALIGHIERI. L'Enfer.
Paris: Librairie de L. Hachette et Cie, 1861.
Detaliu ilustrație semnată Gustave Doré.
Gravor Adolphe Gusmand.
Colecții Speciale, Cabinetul de Bibliofilie.